Clasa a IX-a
2007 – 2008

Primele 10 zile de scoala le-am documentat la inceputul clasei a IX-a: #1, #2, #3, #4, #5, #6, #7, #8, #9, #10.

Clasa a IX-a a fost cel mai banal an dintre toate. Nu spun ca nu mi-a placut, ca nu m-am distrat si ca nu am facut numai tampenii, dar in comparatie cu ceilalti ani, a fost un an cat se poate de obisnuit.

La inceputul liceului nu stiam la ce sa ma astept. Liceul nu era asa diferit de scoala generala, dar in acelasi timp era total diferit.

In prima zi de scoala, cand mi-am vazut pentru prima oara colegii si diriginta, nu am stiut ce sa cred, nu prea am vorbit cu nimeni, cu exceptia a doi colegi, dintre care unul fusese in aceeasi scoala generala cu mine si ne stiam din vedere, Sandu Cosmin il chema, iar celalalt, Popa Adrian, un nou coleg care s-a asezat langa mine si nu a ezitat sa se introduca si sa-mi sugereze sa facem schimb de numere de telefon si sa fim colegi de banca. Prieteni pe vecie.

Unul dintre primele lucruri pe care l-am observat a fost faptul ca dintre 28 de elevi, doar 7 erau fete, ceea ce era foarte deprimant. Cea mai draguta dintre toate mi s-a parut Ţacu Denisa, o fata micuta si simpatica, care din cate imi amintesc a purtat galben in prima zi de scoala. Nu stiu de ce imi amintii asta acum sau daca am dreptate, dar cred ca asa e.

La inceput nu prea ma miscam din banca si nu prea vorbeam cu alti colegi, exceptie facand cei din jurul meu, primii pe care i-am cunoscut: Alex Iacob, Vaicăr Alexandru, Paşca Vlad, Vieru Alin (caruia intotdeauna i-am zis Viorel, desi nu il chema asa), Sgubin Ştefăniţă, Popa Adrian, Sandu Cosmin si Răduţ Andrei, care, la fel ca mine, in clasa a IX-a nu prea a avut tangente cu restul colegilor. Atunci mi-era cam greu sa ma integrez printre ceilalti si cu unii imi era greu sa imi imaginez ca ma voi intelege vreodata, daramite sa fim prieteni. Cu unii ca Alex Voica, care din start nu m-a placut (nu mai tin minte de ce) si nici eu nu prea l-am placut pe el, urmand ca 2 ani mai tarziu sa ajung sa il consider prieten si in final sa aflu ca el nu da 2 bani pe mine.

Am avut noroc ca la ceva timp dupa ce a inceput primul an, s-a mai mutat un baiat la noi in clasa, care, la fel ca Sandu, fusese in aceeasi scoala generala cu mine. Untaru Andrei il chema si la inceput nu am stiut ce sa cred despre el, intrucat in generala nu ma suporta fiindca a crezut odata ca i-am pus piedica pe scari. Ne-am imprietenit repede si in urmatorii doi ani am ajuns sa fim prieteni foarte buni si eram tot timpul impreuna. El a fost primul care mi-a spus “OSD” (OSeDe) si din cate imi amintesc eu am fost primul care i-a spus lui “Unty”, urmand apoi ca toata lumea sa ni se adreseze dupa porecle.

La fel ca si in generala, am avut si la liceu un coleg in clasa de care intotdeauna m-am luat si am facut glume pe seama lui, atat eu cat si alti colegi. Deja vi l-am introdus pe Popa, “mascota clasei”, cum imi amintesc ca i-am zis odata. Saracul baiat a vrut la inceput sa imi fie prieten si a ajuns sa isi cheme varul mai mare la scoala ca sa ma bata (de mai multe ori), uneori si parintii, dar eu tot nu m-am potolit. Un baiat cuminte, mai ciudat de felul lui, care nu a meritat tot ce a patit cu mine si colegii mei, dar na, eram toti copii.

Profesorii mi-au placut toti si mi se pareau foarte diferiti fata de cei cu care eram obisnuiti. Toti, cu exceptia celui de istorie si celei de religie (evident). Cel de istorie, Popescu Daniel il chema, mi se parea cam ciudat, dar nu stiam exact ce sa cred despre el. Mai avea si unghia de la degetul mic vopsita cu rosu, care nici pana astazi nu am aflat care-i chestia cu ea. De cea de religie nu mi-a placut fiindca a inceput din prima sa spuna niste lucruri care mie mi se pareau aberante si ma deranjau. Era de asteptat.

Una din profesoarele care au facut o impresie foarte buna asupra mea a fost cea de romana, doamna Bălă Daniela. Citez:

“Cei mai de treaba profesori pe care i-am intalnit, in special profesoara de romana care pe toata durata orei nu isi stearsa zambetul de pe buze, ba chiar ne lasa sa plecam de la a doua ora (era ultima).”

Intotdeauna mi-a placut de dansa mai mult decat de altii, chiar daca au fost si momente cand nu am fost amandoi pe aceeasi lungime de unda.

Diriginta, Iliescu Camelia, mi se parea o femeie de nota 10 si eram foarte entuziasmat sa invat informatica de la dansa. Mi-a marturisit ceva mai tarziu ca ea avea o parere foarte buna despre mine, pana cand in ULTIMA zi de scoala din clasa a IX-a, am dat cu niste petarde prin clasa si auzind diriginta de chestia asta (eram de parere ca o colega, Gîdea Alexandra i-a spus, pentru ca stiam ca ea nu ma suporta), si-a schimbat total parerea despre mine. Mai facusem pana atunci tampenii, dar reusisem sa raman sub radarul dirigintei, iar odata ce am ajuns in tintele dansei, acolo am ramas si tot timpul am facut numai prostii si tot timpul era cu gura pe mine.

Singurul lucru prin care a iesit clasa a IX-a in evidenta e faptul ca a fost primul an si era totul nou pentru mine. Habar n-aveam eu atunci prin ce urma sa trec.

Amintiri din clasa a IX-a

Clasa a X-a
2008 – 2009

In clasa a X-a, totul a inceput usor, usor sa o ia la vale. Un an scolar care a inceput la fel ca oricare altul, a devenit pe parcurs un an ca niciunul de pana atunci. Totul, bine-nteles, din cauza unei fete.

Predescu Irina o chema. O fata care pe toata durata clasei a IX-a nu m-a facut sa ma uit de doua ori la ea si fata de care eram total indiferent; asta pana cand, nu stiu cum, uitandu-ma in vacanta dintre clasa a IX-a si a X-a la niste poze cu ea de pe blogul ei personal, am ajuns eu la concluzia ca e o fata draguta, nimic mai mult. Anul scolar a inceput si deja dupa cateva saptamani, cred, incepusem sa o vad ca mai mult decat o simpla fata draguta. Incepusem sa mai vorbesc cu ea si ne intelegeam bine, dar era o problema. Sau doua.

Prima problema era prietenul ei si, mai exact, existenta lui. A doua problema era Untaru: prietenul meu foarte bun caruia ii placea de ea si aparent si ei ii placea de el. Problema a doua era ceva mai mare, intrucat in dreapta mea statea Untaru si in dreapta lui statea Irina, iar mie in timpul orelor mi se intorcea stomacul pe dos si muream usor in banca in timp ce ei doi vorbeau si radeau si se gadilau si ce naiba mai faceau. Deja devenea insuportabil sa o vad cu altcineva si sa tin totul in mine.

La sfarsitul lunii noiembrie am fost cu clasa in prima noastra excursie, nu mai tin minte unde, undeva la munte, pe langa Sibiu. Majoritatea timpului in excursie l-am petrecut cu Paşca, Prună Ionuţ, Iacob si Răduţ, iar Untaru a petrecut majoritatea timpului in compania Irinei si a celorlalti colegi cu care eu nu eram asa apropiat. In prima seara, din cate imi amintesc, ei doi s-au inchis intr-o camera si eu am aflat de asta. Dupa ce am aflat, am plecat cu Paşca si Prună sa ne plimbam prin imprejurimi, fiindca nu mai voiam sa stau acolo. Pentru prima oara in viata mea eram lovit de niste sentimente pe care nu le mai simtisem pana atunci si imi venea sa explodez. Atunci am realizat ca m-am indragostit de-a binelea de Irina, caci altfel nu puteam sa imi explic toata durerea pe care o simteam. Untaru nu banuia ca mie imi place de ea si imi spunea cam tot ce se intampla si desi am aflat ca nu s-au sarutat atunci fiindca nu a vrut ea, nu m-a ajutat cu nimic chestia asta, caci eu tot stiam ca ei ii place de el. Pe 1 decembrie 2008 am simtit inceputul a ceva ce nu avea decat sa devina mult mai dureros.

Pe 31 decembrie am fost mai multi colegi invitati la Irina acasa, sa petrecem Revelionul impreuna. Eu pana atunci nu ma imbatasem niciodata in viata mea si eram mandru de chestia asta. In noaptea aia m-am imbatat pentru prima oara si m-am imbatat pana n-am mai stiut de mine. Parca imi si amintesc cum mi-a zis un baiat sa iau o gura de vin si eu l-am refuzat la inceput. “Hai ma, ia o gura,” si gura aia a devenit cine stie cate pahare. In ziua aia nu mai stiu cum aflasem ca in clasa a IX-a Irina ii trimisese unui coleg, Nicu Tiberiu (Tibi ii ziceam toti), niste poze cu ea mai mult sau mai putin dezbracata si chestia asta m-a intristat si m-a facut sa pun la indoiala parerea pe care o aveam eu despre ea. Cu toate astea, asta nu m-a oprit sa fac unul dintre cele mai jenante lucruri pe care le-am facut in timpul liceului.

Cu cateva minute inainte de miezul noptii, cand ieseam toti in strada, am prins-o pe Irina de mana in timp ce iesea din casa si i-am spus mandru ca mie imi place de ea, dar nu am curaj sa ii spun decat atunci cand sunt beat. A fost splendid.

Asta a fost unul din putinele lucruri pe care mi le-am amintit din noaptea aia. A doua zi, totul era un mare gol in capul meu, dar momentul acela nu am putut sa il uit. Era 1 ianuarie 2009 si era prima zi din ce avea sa fie cel mai groaznic an din viata mea de pana atunci.

Totul a inceput brusc: mancam foarte rar si foarte putin (am ajuns sa slabesc 15kg), eram constant deprimat si orice altceva in afara Irinei isi pierduse orice insemnatate pentru mine. Tin minte ca uneori cand o vedeam zambind si razand imi venea sa mor fiindca nu eram cu ea. Irina devenise pentru mine cea mai frumoasa fata pe care o vazusem in viata mea si in ochii mei nu exista fiinta mai perfecta ca ea. Bine-nteles, nimeni nu stia asta. Nimeni, cu exceptia celui mai bun prieten al meu; Radu Sorin il chema si eram fosti colegi de generala. Lui i-am spus intotdeauna tot ce s-a intamplat si a fost singurul in care am avut incredere cu orice.

In clasa a X-a am inceput sa facem psihologie cu o profesoara noua in scoala, o profesoara cu care eu si Untaru ne-am inteles bine si am avut o oarecare incredere in ea cand ii mai divulgam anumite informatii, incredere pe care a ajuns sa o insele mai tarziu. Nicoleta Florea o chema, isi cam baga nasul in discutii pe internet despre liceul nostru si de cand venise ea in scoala, toti profesorii vorbeau de lucrurile care se vorbesc pe forumuri si pe bloguri despre liceu si despre ei si nu mai tin minte exact ce s-a intamplat, dar multi profesori au aflat de blogul meu si au inceput sa ma acuze de niste lucruri pe care eu nu le faceam, ca niste cretini. S-au mai domolit lucrurile spre sfarsitul clasei a X-a, dar le-am zdruncinat eu din nou prin clasa a XI-a, despre care voi povesti mai tarziu.

Nu a durat mult pana a aflat prietenul Irinei (Grigore Andrei) despre faptul ca ea si Untaru erau mai apropiati decat ar fi trebuit sa fie si a aflat si ca mie imi placea de ea. A aflat asta citindu-i arhiva de la messenger; erau acolo niste conversatii cretine dintre mine si ea in care eu ii dadeam de inteles ca imi place de ea dar o faceam sa sune ca si cum as glumi, fiindca eram un las. Desi inainte ne intelegeam bine cu Andrei, de atunci nu ne-am mai vorbit, dar nu inainte de a ma ameninta, bine-nteles. El ma ameninta ca ma bate si eu il luam peste picior, asa cum am facut intotdeauna in situatii de genul. Nici cu Irina nu prea am mai vorbit; Untaru, cel putin, o lasase in urma, in schimb eu… eu eram in continuare indragostit de ea.

In februarie am plecat in excursie la Paris cu Untaru, cu doamna Bălă si cu doamna Cristea, profesoara de matematica. Restul erau elevi si profesori din Coanda, parca. A fost foarte misto si am reusit sa mai uit putin de Irina cat timp am fost acolo.

Prin martie am inceput sa scriu ceva ce intentionam sa fie un roman, dar care a supravietuit doar 5 capitole, din pacate. ‘Level 2′ se numea si durerea din viata reala legata de Irina si-a facut simtita prezenta si in ce scriam.

Tot prin martie, incepusem sa regret faptul ca stia toata lumea de blogul meu. Simteam nevoia sa povestesc lumii despre oroarea prin care treceam si nu puteam sa spun nimic pe blog fiindca toti ma cunosteau.

Prin aprilie am fost in Bulgaria cu cativa colegi, printre care si Irina cu Andrei. Ne-am evitat cat mai mult posibil.

Spre sfarsitul clasei a X-a incepusem sa imi mai revin si ma simteam putin mai bine, desi inca ma mai gandeam la Irina.

“A fost… diferit, dar nu as vrea sa retraiesc totul din nou. Poate clasa a XI-a va fi mai… placuta.”

Nicidecum.

Amintiri din clasa a X-a

Diverse filme publicate in clasa a X-a.

Vacanta de vara
2009

Vacanta de vara dintre clasele a X-a si a XI-a a fost cea mai nasoala vacanta pe care am avut-o vreodata. Evident, din cauza Irinei.

Pe 19 iunie, cand am implinit 17 ani, am tras pentru prima oara dintr-o tigara. Eu intotdeauna fusesem impotriva fumatului si eram ferm convins ca nu voi fuma niciodata. Atunci nu imi mai pasa de multe lucruri, asa ca am zis sa incerc. Am incercat si in prezent (septembrie 2011) fumez de 2 ani.

La inceputul vacantei am inceput sa vorbesc cu Irina prin mesaje pe telefon. La inceput nu a fost cine stie ce, dar apoi am inceput sa avem nopti in care stateam pana pe la 3 – 4 dimineata vorbind prin mesaje si toate sentimentele alea pe care reusisem sa le mai ingrop, au iesit iarasi la suprafata.

Tot la inceputul vacantei, am avut o tentativa de relatie cu o fata pe nume Ana. Chiar si “tentativa de relatie” e foarte mult spus, intrucat am iesit o singura data cu ea, ne-am cunoscut, apoi la cateva zile am ramas cu buza umflata fiindca isi facuse un prieten.

Imi mai placea atunci de inca doua fete, printre care o fosta colega din generala si prietena foarte buna, Sorina. Era cam ciudat, ca eram prieteni apropiati si nu prea mi-o puteam imagina ca pe ceva mai mult de atat si cred ca nici ea pe mine. In final nu i-am spus nimic si ea a avut o relatie foarte scurta cu Untaru, daca se poate numi relatie.

Pentru o scurta perioada, incepusem sa am sentimente pentru cealalta fata, pe care o cunosteam de mult timp, insa nu o vazusem niciodata pana atunci in felul acela. A fost ceva ce s-a stins la fel de repede cum s-a aprins, dar a fost ceva, ceva pentru care nu am un cuvant. Intamplarea a facut ca atunci cand a inceput sa imi placa, ea a plecat din oras si urma sa stea plecata mult timp. Mie nu mi-a convenit asta si voiam sa fac cumva sa fiu cu ea si in acelasi timp sa ii arat ca tin la ea, asa ca am inceput sa ma interesez de cum as putea ajunge acolo unde plecase. Era la o distanta de 130 – 140km de Craiova si aflasem cu ce tren puteam sa plec si ce microbuz sa iau atunci cand coboram din tren. Ma gandeam sa plec intr-o dimineata devreme, cu un ghiozdan in spate in care sa am provizii si sa ma intorc seara in Craiova, fara ca parintii mei sa afle unde am fost cu adevarat; gaseam eu o minciuna credibila. Dupa calculele mele, as fi avut cateva ore la dispozitie sa fiu cu ea si eram foarte entuziasmat.

In final, o situatie financiara proasta si restabilirea contactului cu Irina m-au determinat sa renunt la ceea ce ar fi fost o mare prostie si nu a durat mult pana m-am lecuit de sentimentele pe care i le purtasem pentru perioada aia scurta. Nici astazi nu stie ce a fost in capul meu atunci sau de faptul ca mi-a placut candva.

Prin iulie am inceput sa scriu niste povesti scurte intitulate ‘Fata pe care o iubesc din toata inima’, inspirate din povestile unui american. Mi-am dezvoltat propriul meu stil si influentele fetei pe care o iubeam din toata inima se resimt si in unele episoade din ‘Fata pe care o iubesc din toata inima’.

Tot prin iulie am inceput sa scriu ‘Dear Diary’, o incercare nereusita de a spune prin ce trec, combinand fictiunea cu realitatea. Am renuntat dupa putin timp fiindca imi luasem ramas bun de la Irina si nu voiam sa mai continui cu ‘Dear Diary’.

Toata vacanta a fost despre Irina. Am avut atunci niste costuri suplimentare la abonament de nu spun. Vorbeam cu ea aproape in fiecare zi, fara sa stie nimeni, mai ales Andrei, prietenul ei. Cateodata ieseam cu Sorin prin oras si ne plimbam toata ziua, pana ajungeam pe la Parcul Romanescu. De acolo, de fiecare data cand plecam inspre casa o luam prin Valea Rosie si treceam si prin fata casei ei, sperand ca poate o sa o vad. O singura data am vazut-o, dar asta a fost intr-o noapte cand ma intorceam acasa dupa ce fusesem prin oras cu vara mea mai mare, Elena, si cu prietenul ei, Max, cu care am petrecut mult timp impreuna in vara aceea. Eram pe Calea Bucuresti cand mi-a dat un mesaj sa ma intrebe unde sunt, ca sa trec pe la ea in caz ca eram in apropiere. Eu nu eram in apropiere, dar ei i-am spus ca sunt si ajung imediat, asa ca am fugit din Calea Bucuresti pana in Valea Rosie la ea acasa, ca sa ajung cat mai repede. A iesit pe balcon, am vorbit doua minute si a trebuit sa plec fiindca a inceput cainele ei sa latre si poate ii trezea parintii. A fost nasol, dar meritase.

Pe 6 august am intrebat-o pana la urma daca poate fi ceva intre noi, iar ea mi-a spus ca daca nu ar fi prietenul ei, lucrurile ar fi total diferite. In dimineata aia i-am spus pentru prima oara ca o iubesc si de atunci nu ne-am mai vorbit. A fost destul de dureros, dar am incercat tot posibilul sa raman pozitiv.

In noaptea aia am fost prin oras cu niste prieteni francezi, cu Elena si cu Max si am ajuns prin Craiova Veche, unde m-am imbatat si am pus ochii pe o fata, Roxana o chema. Am dansat cu ea, am vorbit si mi-a dat numarul. Vreo doua saptamani mai tarziu, am iesit cu ea. Imi faceam griji, fiindca nu mai stiam cum arata, mai ales ca fusesem beat cand o cunoscusem. Norocul meu ca si beat cum am fost, si pe intuneric, o alesesem bine. Am fost in Chitarre, am baut fiecare cateva beri, apoi am iesit afara si ne-am aruncat pe niste scari unde am discutat despre politica si sensul vietii. Nu, sa fim seriosi, ne-am bagat limbile pe gat. Tipa era cu aproape 2 ani mai mare ca mine si era buna. In noaptea aia, am fost in al noualea cer.

Doua zile mai tarziu, am iesit din nou; pentru ultima oara. Tipa mi-a zis ca vrea sa ramanem prieteni, ca ce a fost atunci a fost doar o joaca si balarii de genul. Eu, bine-nteles, am incercat sa fac pe nepasatorul, dar imi venea sa o arunc peste masa. M-am suparat in seara aia si cand am ajuns acasa, am scris un post la nervi, un post pentru Irina.

Vacanta de vara din 2009 a fost deosebit de grea si am irosit-o fiind constant deprimat. Ieseam des afara cu Sorin sau cu alti prieteni, dar de fiecare data stateam numai cu privirea in pamant si nu scoteam o vorba. Ma simteam mai bine numai cand ieseam cu Sorin si uneori mai mergeam in Chitarre. Jos acolo disparea lumea reala.

Abia asteptam sa inceapa scoala.

Diverse filme publicate in vacanta de vara din 2009.

Clasa a XI-a
2009 – 2010

“Anul asta va fi diferit. Anul asta va fi mai frumos.”

Diferit? Cu siguranta. Mai frumos? Nici pe aproape.

Incepusem clasa a XI-a. Daca spre sfarsitul vacantei reusisem sa imi mai revin putin, de indata ce am pus ochii pe Irina la scoala, m-am prabusit pe loc.

Am inceput iar sa vorbesc cu ea si era suparata pe mine fiindca ma schimbasem mult (teribilism: haine largi, inele la maini, bratari, etc.) si ei nu ii placea asta. Mai mult, nu ii placea faptul ca fumam, asa ca am facut ceva in legatura cu asta.

Nu dupa mult timp s-a suparat iarasi pe mine fiindca ea credea ca stau cu o colega de clasa, cu Oana Pîrvu, fiindca ne vedea la scoala si ii paream foarte apropiati. Nu era adevarat si nu era prima oara cand se supara pe mine fiindca banuia ca sunt cu altcineva. Mi se mai intamplase odata, cu o alta Oana, si se suparase foarte rau. Ea avea prieten si nu era dispusa sa se desparta de el ca sa fie cu mine sau macar sa il insele, dar avea pretentia ca nici eu sa nu fiu cu alta fata, ca altfel lua foc. Eu, ca fraierul, ma chinuiam sa o conving ca nu e adevarat si o tot sunam si ii dadeam mesaje si faceam tot felul de porcarii ca sa ii dovedesc ca nu e adevarat.

Am inceput la un moment dat sa scriu si poezii despre ea (“În căutarea ei”, “Lana”, “Eliberare”).

Pana la urma am decis sa le spun unora despre mine si despre Irina. Primul caruia i-am spus a fost Prună, care incepuse sa faca pe detectivul si zicea ca nu se lasa pana nu afla ce fata mi-a luat mintile.

“Eu am incredere in Prună, chiar e un prieten bun.”

Dupa aceea i-am mai spus si lui Untaru si parca si lui Paşca, nu mai tin minte. Lui Untaru nu ii venea sa creada, el oricum incerca de mult sa ma faca sa ii spun cu cine tot vorbesc eu prin mesaje si i-am povestit totul.

Aproape o luna nu am fumat, apoi iar s-a intamplat ce s-a intamplat cu ea (nu mai tin minte, ne-am certat) si am inceput iar sa fumez.

(Pe hartiile alea imi varsasem eu inima si aveam de gand sa i le dau Irinei. Nu mai stiu ce m-a determinat sa fac filmul asta penibil. Am fumat in film fiindca stiam ca o sa il vada ea.)

Pe la inceputul clasei a XI-a, o persoana din clasa a inceput sa trimita mail-uri la toti colegii, barfind si inventand tot felul de minciuni penibile despre fiecare dintre noi. Aceasta persoana isi facuse un ID asemanator cu cel al Denisei Ţacu si incerca sa se dea drept ea, desi toti am stiut din prima ca nu e ea. “Butterfly” isi spunea aceasta persoana si in mail-urile pe care le trimitea vorbea si despre mine si Irina, asa ca nu a durat mult pana toata lumea din clasa a stiut ca e ceva intre mine si ea. Nimeni nu stia cine e aceasta persoana si mi-am spus de atunci, de la inceput, ca eu o sa aflu cu siguranta cine e. Am incercat din greu sa aflu cine e, notandu-mi tot felul de idei si incercand la scoala tot felul de chestii cu unii colegi, fara sa isi dea seama, ca sa aflu care din ei e “Butterfly”. La sfarsitul clasei a XI-a am crezut ca am aflat cu siguranta cine e, dar m-am inselat.

Alexandra si probabil altii au crezut mai mult timp ca sunt eu si chiar m-a confruntat Alexandra in clasa a XII-a si m-a acuzat, in schimb am reusit sa dovedesc ca nu sunt eu, aratandu-i conversatii dintre mine si acea persoana. Initial nu am vrut sa ii dovedesc nimic, ca nu ma interesa ce credea ea, dar am facut-o ca sa nu imi mai stea pe cap. M-am abtinut sa nu ii spun cat de idioata e, fiindca ce facea “Butterfly” era ceva ce nu imi statea deloc in caracter si orice coleg si-ar fi putut da seama cu usurinta de asta.

In primul semestru dintr-a XI-a m-a contactat o fata pe messenger, Alessia o chema. Era din Cuza, era cu doi ani mai mica si mandrei ii placea de mine, imi stia blogul. Din nefericire pentru ea, sentimentul nu era reciproc, in schimb ei ii placea atat de mult, incat vorbea despre mine pe la scoala, cu colegele ei, astfel incat la un moment dat m-a contactat o alta fata, Catalina o chema si era colega cu Alessia. Am inceput sa vorbesc cu ea, mi-a placut de ea si intr-o zi mi-a zis sa ne intalnim. Am acceptat si a ramas ca ne intalnim la Rotonda, dupa ce termina ea orele. Eu m-am dus acolo, am asteptat-o aproape o ora si nimic. Pana la urma i-am cerut Alessiei numarul Catalinei si i-am dat mesaj sa vad unde e. Eu in momentul asta eram deja aproape in Rovine. M-a sunat Catalina, mi-a spus unde e si m-am dus la ea. Din nefericire, amandoi ne asteptaseram unul pe celalalt, doar ca la distanta de vreo 50 de metri si nu ne-am vazut. Mi-a spus atunci ca am facut o mare greseala cerandu-i numarul ei Alessiei. Aparent, Alessiei ii placea de mine putin mai mult decat credeam si am aflat mai tarziu de la alte colege de-ale ei ca Alessia era putin cam obsedata de mine. Ma urmarise prin oras, imi facuse poze, chestii de genul. Nu mai dau alte detalii despre asta, dar cert e ca am auzit unele lucruri care m-au lasat cu gura cascata si pana la urma am rupt orice legatura pe care o aveam cu Alessia. Desi speram sa iasa ceva intre mine si Catalina, dupa chestia cu Alessia a vrut doar sa ramanem prieteni, ceea ce evident ca nu s-a intamplat.

Singurul lucru bun a fost ca prin intermediul Alessiei i-am cunoscut multe fete din clasa si cu unele mai pastrez si acum legatura si ne mai vedem. Au mai fost Alexandra care s-a prins destul de greu ca mie nu imi place de ea, Laura, careia i-am sugerat sa ramanem prieteni si chiar asa am facut, si Oana, care s-a indragostit de mine si despre care voi vorbi mai tarziu.

Cu o zi inainte de balul bobocilor, Andrei a vazut un mesaj pe care i-l trimisesem Irinei si a iesit totul la iveala. Evident ca m-a amenintat ca ma bate si ca ma omoara si toate cele, iar in ziua urmatoare, la scoala, nu a facut nimic pana nu m-am dus eu la el sa il intreb ce asteapta. Tipul a sarit pe mine si in clipa urmatoare Voica i-a tras un pumn dupa cap de nu mai stia pe ce lume e. Pana la urma nu ne-am batut si nu s-a intamplat nimic. Am vorbit noi doi putin si dupa ore m-a sunat Irina sa ma cheme intr-un bar de langa liceu, Drink Up se numea si era barul in care se ducea toata lumea atunci cand chiulea. Aproape ajunsesem acasa, dar m-am intors sa vad ce vrea. Cand am ajuns acolo, am fost surprins sa vad ca era si cu Andrei. Am stat cu ei la masa, Irina plangea si Andrei imi tot punea mie intrebari, intrebari la care i-am spus ca ii poate raspunde Irina, care nu stiu pe ce se concentra mai mult, pe lacrimi sau pe minciuni. El a inceput sa o ameninte si sa ii spuna ca o sa regrete si s-au cam despartit atunci.

In seara aia, la bal, am stat numai cu ochii pe ea. La un moment dat i-am vazut ca s-au dus singuri undeva mai retras si i-am urmarit de la distanta sa vad ce se intampla. Mi se pare ca i-am vazut luandu-se in brate, moment in care m-am dus si am inceput sa imi torn votca pe gat. Am facut datorii de cateva zeci de lei in seara aia si am sfarsit prin a fi dat afara de acolo fiindca le-am distrus alora baia de nervi. Paşca m-a dus acasa cu taxi, ca eu eram prea beat si prea nervos ca sa ajung acasa in siguranta. Eram cu totul alta persoana fata de cea care scrisese postul asta, in clasa a IX-a.

Au mai trecut vreo doua saptamani in care nu mai stiu daca am vorbit cu Irina, dar incepusem sa ma simt oarecum mai bine. Daca am inceput sa ma simt mai bine, am inceput sa fac si tampenii (“Noi nu glumim cu gripa porcina”, “Noi ‘ne tinem de tot felul de nimicuri’”).

In primul semestru dintr-a XI-a, prima persoana din clasa care a facut 18 ani a fost Alexandra. Nu am fost invitat la majoratul ei, nu ca m-as fi dus sau ca m-ar fi interesat, dar a adus la scoala o sticla de whisky. Sticla din care am baut vreo doua pahare, fara sa combin cu nimic, dimineata pe la ora 10. Evident ca m-am imbatat si am facut-o inaintea orei de franceza. Irina il ruga pe Prună sa aiba grija de mine si Prună i-a dat o replica cat se putea de potrivita: “Da’ ce, din cauza mea e asa?” N-a mai zis nimic Irina si mi-a dat o guma de mestecat, sa nu miros a alcool. Cand a ajuns profesoara in clasa, doamna Păun, Voica imi tot spunea sa tac din gura ca intrase profesoara si eu tot strigam “Da-o ma-n pula mea!” Profesoara probabil simtise deja mirosul de alcool din clasa si cand m-a vazut pe mine si m-a auzit, m-a intrebat foarte serioasa “Avrămuş, tu esti beat?” si eu “Mnuu…”
Am mai stat vreo 10 minute si m-am dus la baie si-am vomitat. M-am mai linistit putin dupa.

Irina si Andrei se despartisera iar, nu stiu de ce, asa ca incepuseram iar sa vorbim. Pe 3 decembrie am fost cu Sorin la un eveniment si de acolo am inceput sa vorbesc cu Irina prin mesaje. La un moment dat, ma suna si eu ies repede din sala si ma duc pe balcon sa vorbesc cu ea. Cand ii raspund, imi spune ca nu vrea sa mai aiba nimic de-a face cu mine, ca s-a impacat cu Andrei. Intr-o criza de nervi, am inceput sa ii dau lui mesaje si sa imi bat joc de el. Tipul m-a sunat si a inceput iarasi sa ma ameninte, numai ca de data asta, i-am spus sa ne intalnim in dimineata urmatoare, inaintea orelor, dupa cantina de la scoala si sa “vorbim”. Abia asteptam dimineata.

In dimineata urmatoare mi-am luat o cafea si m-am dus in spatele cantinei si l-am asteptat, insa tipul nu a mai venit. In prima pauza m-am dus la el la clasa sa vad ce s-a intamplat si a inceput sa ma abureasca cu scuze penibile. I-am zis sa ne ducem la ora urmatoare, dar nu a vrut fiindca avea biologia si vezi domne’ nu putea sa chiuleasca. L-am lasat in pace si pana la urma mi-a dat el mesaj mai tarziu si mi-a spus sa ne vedem dupa ore la cantina. Tipul era mult mai solid ca mine si stiam ca probabil n-am nicio sansa impotriva lui, chiar daca eu fusesem ala care insistase sa ne batem si tuturor le spuneam ca nu-mi fac nicio grija. Daca am zis ca o facem, am mers pana la capat, chiar si stiind ca nu o sa scap cu bine.

Dupa ore, ma asteptam sa ma duc in spatele cantinei si sa il gasesc pe el acolo, singur. Am iesit din scoala si cred ca erau cel putin 40 – 50 de elevi acolo, asteptandu-ma, ca sa vada bataia dintre noi doi. Dobitocul anuntase toata scoala, desi eu le zisesem doar catorva colegi si ii rugasem sa nu se implice. Ne-am dus undeva mai retras si cand sa ii trag una, am lasat tigara sa imi cada din mana si tipul probabil a vazut asta si a sarit el primul. Ca un barbar facea, nu altcumva. Habar n-avea ce facea cu mainile alea, arunca cu pumnii haotic in toate directiile si casunase pe mine. Din fericire, nu prea m-a prins, in schimb mi-a facut ceva mult mai neasteptat.

La un moment dat l-am prins de gat si tipul s-a aplecat, ca sa dea cu mine jos. Eu m-am tinut bine de el si l-am doborit si pe el odata cu mine, moment in care el s-a pus pe mine, cu o mana ma tragea de par si cu gura… ma musca de gat. In momentul ala am strigat tare “Ba, asta ma musca!” si nu imi venea sa cred ce se intampla. N-am vazut o alta solutie, asa ca am inceput si eu sa il trag de par, incercand sa il smulg de pe mine, tipul ma sugea ca pe acadea. Atunci a venit un barbat si ne-a despartit. Eu m-am ales cu un tricou rupt si cu o muscatura de toata frumusetea (si acum, doi ani mai tarziu, se vede cicatricea pe care mi-a lasat-o pe gat), iar el nu mai stiu daca a patit ceva, eram prea ocupat sa ii evit pumnii ca sa il mai lovesc si eu. Ce-i drept, aia a fost prima bataie adevarata la care am luat parte. Nu eram o persoana violenta si nici acum nu sunt. Bataile sunt pentru cretini, ceea ce eram si noi atunci.

El a fost prost fiindca nu si-a dat seama ca de fapt nu era suparat pe mine, era suparat pe Irina. Daca era baiat destept, realiza ca totul e din cauza ei; daca ea nu imi permitea mie sa ma comport asa cu ea si daca nu imi dadea de inteles atatea lucruri, nu mai eram in situatia aia. Irina isi batea joc si de el, si de mine.

Eu, evident, cum am ajuns acasa, cum mi-am batut iarasi joc de el.

Scoala s-a terminat, a venit vacanta de iarna, am fost si la primul majorat, cel al lui Iacob, s-a terminat 2009 si a venit si Revelionul.

Imi propusesem ca in 2010 sa schimb totul, sa las in urma toata depresia legata de Irina, sa o las in urma si pe Irina si sa imi revin la cum eram odata. In primele luni deja a inceput sa-mi fie mai bine, au mai fost momente cand am fost la pamant din cauza ei, dar nu a mai durat mult si mi-am revenit complet.

In februarie a facut si Untaru 18 ani si am scris despre asta.

In clasa a X-a am inceput impreuna cu consiliera scolii, doamna Nicoleta Florea despre care am scris mai devreme, sa facem o revista a scolii. Intr-a XI-a, doamna Florea a decis sa fie mai scarboasa decat era inainte si a facut niste prostii, prostii la care eu am reactionat si am publicat pe blog un post in care am spus ce a facut si ce parere am eu despre ea. In urma acestui post, doamna Florea a facut tot posibilul sa le arate tuturor profesorilor ce am facut, s-a dus si la directoare si a inceput sa minta si sa exagereze dincolo de limitele penibilului; lucruri la care am reactionat din nou, printr-un alt post. Dupa al doilea post deja cam toti profesorii din scoala stiau de mine si de povestea asta si au fost multe discutii pe tema asta, insa nu m-am lasat impresionat si am stat alaturi de ceea ce facusem. La un moment dat, directoarea adjuncta de atunci, doamna Goagă Valentina, m-a chemat la dansa si mi-a explicat ca nu ma poate obliga nimeni sa sterg ce am scris si nu prea imi poate face nimeni nimic, in schimb m-a rugat, daca vreau, sa sterg o perioada posturile de pe blog, intrucat se auzise pe la minister de chestia asta si urmau sa vina niste oameni de acolo intr-un fel de inspectie si probabil vor vrea sa vorbeasca si cu mine. Din respect pentru dansa, care a fost intotdeauna o profesoara de care mi-a placut, am sters articolele pana s-a terminat anul scolar, iar apoi le-am pus la loc. In final am scapat neatins din toata povestea asta, in ciuda eforturilor doamnei Florea, care oricum nu era vazuta prea bine nici de restul profesorilor din scoala.

Prin al doilea semestru, cred, eu si inca vreo doi colegi am cumparat un catalog in care i-am trecut pe profesorii nostri drept elevi si pe noi ne-am trecut profesori. Am inceput sa le dam tuturor note, sa le trecem absente, sa ii lasam corigenti si sa le scadem mediile la purtare, dar numai daca era cazul; voiam sa fim corecti. Catalogul l-am lasat la scoala, in banca, ca am zis ca nu il ia nimeni, si l-au gasit femeile de servici, care l-au dus la secretariat. Ziua urmatoare, mare scandal la scoala; ne-a certat diriginta, ne-am dus pe la secretariat, pe la directoare, peste tot. Toti erau socati de ce facusem noi, era ceva de neconceput. Pe langa certurile si discutiile stupide pe tema asta, nu am patit nimic, cum era si normal, in schimb nu ne-au dat catalogul inapoi, nenorocitii.

Tot prin al doilea semestru, am cunoscut o fata, Anca o chema, care era vecina cu mine si dimineata lua acelasi autobuz ca si mine, cand se ducea la scoala. In fiecare dimineata plecam mai devreme de acasa, in speranta ca o sa ma intalnesc cu ea in statie. Ea avea prieten, dar numai asta nu ma interesa pe mine. Mi-am incercat norocul cu ea ceva mai tarziu, la inceputul clasei a XII-a, dar n-a iesit nimic, asa ca am renuntat la ea.

In martie, pe langa meditatiile la matematica, m-am apucat sa fac si la engleza, pentru Cambridge, pe care in final l-am luat cu A. De multe ori nu ma duceam la meditatie si mai umblam cu Elena, fata dirigintei, care intamplator era cea mai buna prietena a Irinei si ma intelegeam bine cu ea. Am tot umblat cu ea si am tot vorbit cu ea si in aprilie, la majoratul altei colege, Bălan Alina, am facut inimaginabilul si am inceput sa ma sarut cu fata dirigintei, de fata cu toti si in special, de fata cu Irina, care probabil fierbea in momentul ala. Dupa asta, ceva timp i-am dat de inteles Elenei ca vreau sa fiu cu ea, desi nu stiu de ce am facut asta, ca nu prea voiam, dar era distractiv sa o vad pe Irina cum se zbate. S-au certat de multe ori din cauza mea si am aflat ca Elenei de fapt ii placea foarte mult de mine, de mai demult, dar nu putuse sa faca nimic din cauza povestii cu Irina. Pana la urma am incheiat totul cu Elena, dar am ramas in relatii bune, desi mi-a zis ca i-am calcat sufletul in picioare…

Prin primavara, am inceput sa mai vorbesc cu o colega de-a Alessiei, Oana, de care imi placea. Intamplator, si Untaru o cunostea si ii placea si lui de ea. Nu mai stiu cum a fost, dar am renuntat la ea si l-am incurajat pe el sa stea cu ea, desi mie imi parea foarte rau. Au fost impreuna o saptamana sau doua si pana la urma s-a despartit de el fiindca in tot timpul asta ea de fapt voia sa fie cu mine, dar nu stiu prin ce logica, a decis sa stea cu Untaru ca sa ajunga la mine. Am stat si eu cu ea cam o luna, aproape doua, daca se poate spune asa, ca ne vedeam destul de rar. In final am lasat-o pentru o alta fata, despre care voi vorbi mai tarziu.

In clasa a XI-a am ramas pentru prima oara corigent la o materie. Am ramas la istorie pe primul semestru, dar pe al doilea am reusit sa rezolv situatia, desi tot spre corigenta ma indreptam si atunci. Profesorul nostru de istorie (Popescu Daniel, despre care am mai spus mai devreme) intotdeauna si-a considerat materia mai importanta decat era cu adevarat si ne-a chinuit numai cu note mici.

La sfarsitul clasei a XI-a, iarasi m-am batut cu Andrei, prietenul Irinei. “M-am batut” e impropriu spus, intrucat am refuzat sa il lovesc si doar am facut tot posibilul sa ma apar. Voia sa sterg anumite posturi de pe blog care erau despre Irina. Eu, evident, am refuzat de cate ori a insistat si m-a amenintat cu bataia. Eu doar i-am raspuns ca nu ma bat cu el si ca nu sterg niciun post. Maimuta evident ca a sarit pe mine, dar in final, chiar daca nu i-am facut nimic, tot el a pierdut. (Daca atunci a reactionat asa la niste posturi in care nici nu mentionam numele ei, acum cum s-o simti, in eventualitatea in care va citi acest jurnal?)

(In caz ca nu v-ati prins, ghilimelele indica sexul. Toate replicile sunt reale si am incercat sa arat ca intotdeauna eram instabili, intotdeauna ne certam si intotdeauna ne impacam, chiar si atunci cand credeam ca nu mai e posibil.)

Clasa a XI-a a fost cu siguranta cel mai greu si cel mai interesant an de liceu si totul din cauza Irinei, de care am reusit pana la sfarsitul anului scolar sa ma vindec si astfel a urmat cea mai tare vacanta de vara de pana atunci.

Amintiri din clasa a XI-a

Diverse filme publicate in clasa a XI-a.

Vacanta de vara
2010

Vacanta de vara din 2010 a fost probabil cea mai smechera vacanta de vara pe care am avut-o pana acum.

Toata vacanta am petrecut-o cu Sorin si cu alti colegi si ne vedeam aproape zilnic si ieseam si beam si ne drogam si ne distram.

Pe 19 iunie am facut si eu 18 ani si m-am simtit bine cand imi spuneau unii ca dintre toate majoratele de pana atunci, al meu le-a placut cel mai mult. M-am distrat cu adevarat si a fost o noapte de neuitat. Am invitat-o si pe Irina, dar a zis ca poate veni putin numai daca ies eu afara sa o vad, sa nu cumva sa o vada ceilalti colegi si sa ajunga vorba la Andrei. Am refuzat-o si nici ca m-a interesat. Trecusem peste ea.

Tot in iunie mi-am incercat norocul cu o fata de care imi placea de mai demult si stiam ca si ea ma place, Ioana o chema, dar din motive pe care nici acum nu le cunosc prea bine, m-a refuzat. N-am inteles atunci, dar am presupus ca avea deja pe cineva, asa ca am lasat-o.

Pe la sfarsitul lui iunie am iesit cu o fata de care imi placea, Denisa o chema si era tot in Odobleja, ca si mine, terminase si ea clasa a XI-a, dar nu o mai vazusem niciodata. De fapt o mai vazusem, dar nu imi mai aminteam. Imi stia blogul de mult timp si inainte sa ma cunoasca, nu ma suporta deloc. Pe 11 iulie 2010 am facut-o oficial si de atunci suntem si acum impreuna (septembrie 2011). La inceput, dupa tot ce se intamplase cu Irina, nu voiam deloc o relatie adevarata si voiam doar sa ma distrez, asa ca nu am fost prea fidel in primele luni, intrucat nu credeam ca o sa raman cu Denisa. Am avut o incercare nereusita cu o fata (Anca de care am zis mai devreme) si doua tentative cu alte fete (printre care si Oana, fosta), dar la care am renuntat pana la urma fiindca nu aveam nici timp si nici chef sa fiu cu mai multe fete, era prea mare efortul. Era o perioada frumoasa. Pana la urma timpul a trecut si in timpul clasei a XII-a am ajuns sa ma indragostesc de fata cu care nu credeam ca voi ramane prea mult timp. De atunci, am lasat prostiile la o parte si m-am concentrat doar asupra ei.

Mi-a parut rau de Oana. A fost prima fata care mi-a spus ca ma iubeste; mi-a spus in ziua in care m-am despartit de ea si a fost foarte afectata cand am lasat-o. Ajunsesem sa ii fac unei fete ceea ce imi facuse mie Irina atata timp. Ironia sortii…

Inainte sa inceapa clasa a XII-a, imi propusesem eu ceva. Irina se despartise de Andrei si jura ca nu se mai impaca cu el. Imi propusesem ca pana la sfarsitul clasei a XII-a, sa ma sarut cu Irina si sa o fac pe ea sa stea dupa mine, cum facusem si eu candva cu ea. Fara niciun motiv, pur si simplu asa voiam eu, chiar daca nu mai aveam niciun interes in ea. Incepusem sa vorbesc iarasi cu ea, inca din vacanta, si deja lucrurile pareau destul de promitatoare. Apoi s-a terminat vacanta.

Diverse filme publicate in vacanta de vara din 2010.

Clasa a XII-a
2010 – 2011

Mi-a parut foarte rau cand a inceput clasa a XII-a. Mi-a parut rau fiindca mai aveam un an pana la BAC, dar mai important de atat, mi-a parut rau fiindca era ultimul an de liceu si eu nu voiam sa se termine.

Pe 15 septembrie si-a facut Prună majoratul si am luat-o pe Anca cu mine, Denisa nu a vrut sa vina. Imediat s-a imprietenit Irina cu ea; stateam si ma uitam la ele vorbind si imi venea sa rad, cica aveau aceeasi zi de nastere, doar ca Anca era cu un an mai mare. Imi amintesc cum o ciupeam pe Irina de fund in timp ce dansam cu Anca si cum ma chema Irina sa beau tequila cu ea la bar. Se subintelege cum o vedeam acum pe fata pe care o iubisem candva. Abia asteptam sa o duc pe Anca acasa, ca sa ma concentrez asupra Irinei, si cand in sfarsit am dus-o, atunci a avut loc si incercarea aia nereusita de care am zis mai devreme. Nu mi-a pasat catusi de putin; m-am suit inapoi in taxi si i-am zis sa ma duca la Irina, care, din pacate, a plecat la putin timp dupa ce am ajuns eu inapoi.

Irina intre timp se impacase iar cu Andrei si se si despartisera din nou si baga mana in foc ca nu se mai impaca cu el, asa cum mai facuse si inainte. Imi povestea ca vrea sa puna pe cineva sa il bata, ca nu stiu ce ii spusese nu stiu cui. Minte de om normal…

Mi-am propus sa o sarut pana la sfarsitul liceului si am facut-o in mai putin de doua saptamani. Desi a ezitat la inceput, din cauza ca eram cu Denisa, am reusit sa o conving si ne-am intalnit intr-o zi, in pauza, in baia fetelor. In clipa in care mi-a atins buzele, a intrat Tibi peste noi. Irina s-a speriat si a fugit in clasa, iar Tibi a inceput sa strige in gura mare ca faceam eu nu stiu ce cu Irina in baie. Mi se pare ca am mai stat cu el la o tigara, sau cu altcineva, apoi am ramas singur si i-am dat Irinei mesaj sa se intoarca. S-a intors, ne-am terminat treaba, si de atunci am uitat de ea. Am luat ce am vrut si mi-am vazut de drum.

In primul semestru am inceput sa fac mediatie la matematica cu doamna Cristea, pe care o avusesem profesoara in clasele a IX-a si a X-a. Eram in grupa cu Untaru si cu Voica si de multe ori nu ne duceam la mediatie, asa ca doamna Cristea ne-a despartit si ne-a pus pe fiecare in grupe diferite. Eu am facut o scurta perioada cu Irina si cu Papuc Geanina, o alta colega, pana cand am rugat-o iar sa ma mute, fiindca nu voiam sa fiu cu Irina in grupa. In final am ramas cu Untaru si cu un coleg de la alta clasa cu care am lipsit iarasi de cateva ori si apoi tot timpul cand eu voiam sa mergem, ei voiau sa chiuleasca si eu nu voiam sa ma duc singur, asa ca am chiulit si eu. Pana la urma doamna Cristea nu ne-a mai primit deloc la mediatie, asta cu vreo 3 luni inainte de BAC. Norocul meu a fost ca eu deja vorbisem sa fac meditatie cu profesorul cu care facea si Denisa si am continuat sa ma duc, de data asta fara sa mai lipsesc niciodata.

In noiembrie am fost iar in excursie, unde am avut tot felul de certuri cu doamna Bălă si cu diriginta, care ma tot bateau la cap ca in loc sa ma duc si eu si sa ma imbat cu restul lumii, stateam numai cu Denisa in camera.

Inainte de Craciun, am continuat traditia inceputa cu un an in urma si au venit la mine Denisa, Sorin, Sorina si Untaru ca sa impodobim bradul.

A trecut si 2010, a venit 2011.

Prin semestrul al doilea am inceput iar sa vorbesc cu Irina, care a parut foarte entuziasmata de asta, dupa mai mult timp in care o ignorasem. La fel si de data asta, cu un scop. Mai precis, aveam nevoie sa aflu anumite lucruri de la ea, dar fara ca ea sa stie, asa ca m-am prefacut iarasi interesat de ea si i-am spus numai minciuni. Pana la urma a vrut sa fim impreuna, dar am refuzat-o si am ramas cu Denisa, in schimb am pastrat legatura si cu Irina, fiindca inca mai aveam nevoie de anumite informatii de la ea.

“Eu intr-un fel te-am rugat atunci sa fii cu mine…”

Dupa ce am aflat tot ce am vrut sa aflu de la ea (chiar putin mai mult decat voiam), i-am spus ca nu mai am ce discuta cu ea si am incheiat totul odata pentru totdeauna. Asta se intampla candva prin mai 2011.

Irina a fost una dintre cele mai speciale persoane din viata mea. Singurul lucru mai puternic decat dragostea pe care i-am purtat-o candva a fost suferinta prin care am trecut din cauza ei. Nu o voi uita niciodata.

Norocul meu a fost ca am cunoscut-o pe Denisa la putin timp dupa toata povestea cu Irina. Bine, ghinionul ei ca am cunoscut-o cand am cunoscut-o, din cauza “aventurilor” pe care le-am avut la inceputul relatiei. Ea a aflat de tot ce a fost atunci dupa ce mi-am dat seama ca o iubesc si am stiut ca ma iubeste si ea. Atunci nu am avut nevoie sa ii mai ascund nimic. Important e ca e o fata mai dezghetata la minte decat majoritatea fetelor, care in locul ei nu ar fi avut multa minte si s-ar fi despartit de mine. Ea intelege tot ce s-a intamplat, suntem inca impreuna, suntem fericiti, si nu stiu cu cate alte fete as putea avea o relatie precum cea pe care o am cu Denisa.

Imi amintesc ca prima oara cand i-am spus ca o iubesc, a fost cu cateva zile inainte de Craciunul din clasa a XII-a. Am chemat-o la mine, eram singur acasa. Am vazut un film, apoi i-am spus sa ma astepte in camera si eu m-am dus in sufragerie, unde am aprins niste lumanari, am intins o patura langa brad si am pregatit un CD cu muzica. Planul era sa intre cu ochii inchisi si imediat ce ii deschide, sa dau drumul la ‘Unchained Melody’ si sa dansez cu ea. Desi i-am spus de nu stiu cate ori sa nu deschida ochii, tot a facut-o, dar nu a avut importanta. Am dansat, apoi ne-am asezat pe patura si i-am dat cadoul de Craciun: un parfum si o scrisoare in care ii marturiseam tot ce simteam pentru ea. I-au dat lacrimile, m-a luat in brate, mi-a spus ca si ea ma iubeste si asta a fost. Cateva luni mai tarziu, am inceput sa imi fac planuri pentru aniversarea de 1 an, care era abia in iulie.

Clasa a XII-a a fost stricata de anumiti colegi, colegi pe care candva ii numeam prieteni. Prieteni care au disparut pur si simplu, brusc, fara sa stiu ce s-a intamplat cu ei. I-am cautat, dar nu i-am mai gasit, nu stiu nici azi unde s-au dus.

“Termin liceul in acelasi fel in care l-am inceput: intr-o clasa plina cu straini.”

Daca clasa a XI-a a fost despre Irina, clasa a XII-a a fost despre ei.

Banchetul l-am facut prin mai si initial nu voiam sa ma duc, fiindca nu imi gaseam locul printre aproape nimeni de acolo, dar m-am dus fiindca m-a rugat Denisa. M-am dus si dupa aproape 3 ore am plecat.

Prin al doilea semestru, dupa mai bine de un an de cand “Butterfly” tot trimitea mail-uri la toata lumea, barfind, insultand si inventand tot felul de minciuni despre noi, am reusit in sfarsit sa aflu cu adevarat cine era. Desi fusesem sigur la sfarsitul clasei a XI-a ca stiu cine e, acum aflasem concret si aveam dovada chiar in fata ochilor. Am reusit sa aflu dupa mult timp in care am incercat tot felul de metode ce i-au implicat si pe unii dintre colegii mei, dar fara sa stie, si s-a dovedit a fi foarte simplu. Nu i-am dezvaluit nimanui identitatea, n-as putea spune nici acum sigur de ce, dar stiu doar ca am fost satisfacut ca macar eu stiam cine e in spatele acelei adrese de e-mail.

In ziua de 5 iunie 2011 mi-am tuns parul pentru prima oara in doi ani.

La fel ca si in clasa a XI-a, iar am ramas corigent la istorie pe primul semestru si in al doilea am reusit sa scap de corigenta. Nenorocit profesor.

Clasa a XII-a, in ciuda greutatilor enorme intampinate in clasa a XI-a, a fost cel mai nasol an de liceu si desi la inceput spuneam ca nu vreau sa se termine, am ajuns sa ma bucur de sfarsit, intrucat nu mai voiam sa continui liceul fara prietenii aia disparuti.

Amintiri din clasa a XII-a

Sfarsit

A venit in sfarsit timpul sa dam BAC-ul si a fost dezastruos pentru toata lumea. Eu am luat 8 la romana, 7.6 la informatica si 4.1 la matematica. Am facut contestatie la matematica si am reusit sa iau 5 si sa trec BAC-ul. Am intrat la Facultatea de Automatica, Calculatoare si Electronica din Craiova, la specializarea Automatica si Informatica Aplicata, dupa care am avansat si am ajuns la Ingineria Sistemelor Multimedia, urmand ca apoi sa avansez din nou si sa ajung la Calculatoare cu predare in limba romana.

Liceul a fost cu siguranta cea mai frumoasa perioada din viata mea. A fost si cea mai grea, dar cu siguranta as repeta totul daca as putea. Tot ce am povestit mai sus este doar o parte din intreaga mea experienta de licean si e o povestire in mare, in ansamblu. Inca au mai ramas lucruri si detalii pe care nu le-am povestit; ar fi imposibil sa povestesc tot, dar vor ramane amintiri pe care nu le voi uita niciodata.

Colegi: Ancuţa Alexandru (XII), Alexandru Cătălin, Armăşelu Andrei, Bălan Alina, Bonciu Andrei, Burnea Adrian (X – XII), Capră Andrei, Clenciu Mario (XII, sem. 2), Clenciu Mihaela, Gîdea Alexandra, Grigorie Laurenţiu, Iacob Alexandru, Marica Oana, Mateică (IX), Naidin Alin, Nicu Tiberiu, Papuc Geanina, Paşca Vlad, Pîrvu Oana, Popa Adrian, Popescu Robert, Predescu Irina, Prună Ionuţ, Răduţ Andrei, Sandu Cosmin (IX), Sgaibă Costică (X), Sgubin Ştefăniţa, Ţacu Denisa, Untaru Andrei, Vaicăr Alexandru, Vieru Alin, Vîlceanu Ştefăniţă (IX, sem. 1), Voica Ionuţ.

Pentru inceput, vreau sa mentionez meciul de fotbal dintre Romania si Franta care a avut loc marti, pe 6 septembrie. Nu mi-a placut niciodata fotbalul si nu am urmarit meciul, insa am auzit intamplator despre ceva legat de gazon si m-am interesat. Aparent, romanii se mandresc cu Arena Nationala si cand are loc un meci important cu alta tara, ca cel de marti, asteapta echipa adversara cu un gazon aflat sub orice critica. Din ce am aflat, dupa prima jumatate de ora, peluza a cedat si bucati din gazon au inceput sa se desprinda de pe tot terenul. Presa franceza a fost plina in ziua urmatoare de referiri la gazonul nostru, care a fost numit “nedemn pentru o partida internationala de acest nivel”, un “grotesc camp de cartofi”, “dezastruos”, “catastrofal”, “deplorabil” si as putea continua asa, dar cred ca s-a inteles mesajul.
Nu-i de mirare ca ne facem de ras prin toata lumea, asta e doar unul din multe exemple prin care dovedim intregii lumi ce fel de oameni suntem. Imaginea pe care o avem in lume o avem pe buna dreptate, suntem o natie de incompetenti si inconstienti. Avem pretentii dar nu suntem dispusi sa ridicam un deget pentru a ne castiga dreptul la ele, iar atunci cand suntem batjocoriti si toata lumea scuipa pe tara noastra, sarim de cur in sus si facem pe victimele, dar o meritam!

Un alt lucru care m-a socat si mai mult a fost imnul interpretat de Marcel Pavel, care a schimbat versurile imnului, omitand versurile in care aparea numele Traian, intrucat a considerat ca daca spunea numele Traian, “se interpreta politic.” Cata minte sa ai, frate, ca sa faci asa ceva?! Mai mult, a fost si decizia celor de la FRF (Federatia Romana de Fotbal), care au fost de acord cu idiotenia asta. Cum sa spui ca se interpreta politic din moment ce ala e imnul nostru national din 1989 si versurile au fost scrise in 1848?! Da-o dracu’ de treaba, ca e strigator la cer! Mai mult, a spus ca “i s-ar fi reprosat daca ar fi cantat cu Traian”. In ce hal de cretin sa fii sa spui o aberatie ca asta, nu imi pot imagina. Hai sa ne schimbam imnul national pentru ca il cheama pe presedinte Traian.
Dupa ce i-a sarit toata lumea in cap, Sorin Oprescu i-a luat apararea lui Pavel, spunand ca a fost o greseala neintentionata fiindca “avea emotii, ca e om, nu e robot”, dar asta dupa ce deja a spus Pavel ca totul a fost ideea lui dinainte. Bai, daca el, mare cantaret ce e, are emotii si nu e capabil sa cante doua strofe in fata tuturor oamenilor aia, sa stea frate acasa si sa lase o persoana competenta sa cante, ca ne face pe toti de ras.

“N-a deranjat pe nimeni, decât presa (…). (Imnul n.r.) L-am cântat cu patos, cu demnitate, cu plăcere. Atmosfera a fost excelentă.”

N-a deranjat pe nimeni? N-a deranjat pe nimeni fiindca suntem o tara de imbecili si ne batem joc de propriile valori si le permitem unor cretini ca Marcel Pavel sa isi scoata sula din pantaloni si sa-si dea drumul pe tot ce ne reprezinta tara, in fata a zeci de mii de oameni. Rusine sa le fie celor care nu sunt deranjati de asta! Asta e ca acum cativa ani cand au cantat manelistii tiganii aia imputiti imnul national pe ritm de manea la ProTV. Aia trebuiau executati pe loc, ca niste mizerii de oameni ce sunt. Macar nu au schimbat versurile, ca puteau sa bage si niste bani si dusmani pe-acolo, dar n-au facut-o.

“Nu mă interesează politica. Să n-aud de politică.”

Si cu toate astea te-ai sters cu imnul la cur din motive politice.

Pentru chestia asta, Marcel Pavel si FRF au fost amendati cu cate 5000 de lei, o suma de rahat pentru ceva ce eu consider ca trebuia pedepsit cu o suma mult mai mare.

Noroc ca n-au auzit francezii si de asta, sau pur si simplu a fost un subiect umbrit de gazonul dezastruos, ca daca i-ai spune unui francez sau unui cetatean al unei tari civilizate toata povestea cu imnul, ar ramane prost.

Ma deranjeaza toata povestea asta fiindca vad ca suntem o tara de oameni jalnici, niste pseudo-patrioti inconstienti care isi declara dragostea de patrie si apoi o calca in picioare. Nu ma consideram patriot, dar poate ca totusi sunt mai patriot decat foarte multa lume care pretinde ca isi iubeste tara pentru simplul fapt ca spre deosebire de majoritatea, sunt capabil sa recunosc lucrurile care nu sunt asa cum ar trebui sa fie, ma deranjeaza si sunt revoltat de toate rahaturile care au loc in tara asta si imi doresc foarte mult o schimbare in bine, precum in alte tari mai evoluate. Altii inteleg prin patriotism apararea mizeriei in care traiesc si refuzul sa constientizeze starea deplorabila in care ne aflam. Pacat ca nu am ce face in privinta lucrurilor astea, decat sa stau pe scaun si sa scriu.

Suntem o natie de paraziti ce incercam sa ne integram in lumea civilizata, prefacandu-ne ca suntem la fel ca restul lumii si esuand lamentabil.

Ovidiu… imediat te duci cu gandul la ovisebdan sau OSD cum ii zic mai multi, dar e cu totul alta persoana. Ovidiu este diferit de ovisebdan. Ma bucur ca sunt printre putinele persoane care il cunosc pe adevaratul Ovidiu. Ovidiu este o persoana extrema, este incapatanat, este foarte lenes, dar are si vointa, are imaginatie, dar nu vrea sa o foloseasca (de lene probabil), este trist, este vesel, este un romantic incurabil, este indragostit, este nebun, este culmea, este sexi :)), este jucaus, este plictisitor, este bogat, este sarac, are amintiri placute, are si amintiri neplacute, are un prieten foarte bun, are o prietena foarte buna, este bun, este rau, este egoist, dar se gandeste si la ceilalti. Are multe calitati si defecte care sunt tot timpul in antiteza. Pe scurt, acesta este Ovidiu pe care il cunosc eu.

Laura

Tot auzisem de ‘marele ovisebdan’ de la cineva. Mi se parea doar alt tip cunoscut si arogant tocmai din cauza asta. Nu m-am gandit vreodata ca o sa ajunga sa fie unul din cei mai apropiati prieteni. Ovi e… ceva intr-adevar. E diferit, in sensul bun. E complicat. Nu are incredere usor in cineva, nu suporta sa fie contrazis, e nemernic de multe ori si ii place sa chinuie oamenii mici. Stie ce sa spuna in orice moment si e alaturi de tine cand ai nevoie. Si sincer. Cel putin cu mine a fost. Stiu ca tii la oameni, durule. Si noi tinem la tine… sau cel putin eu :D. Sa nu plangi. :*

Oana

Cred cu tarie ca oamenii care trec prin viata noastra au o anumita insemnatate. Fiecare dintre acestia, fara exceptie! Dar pastram de la ei amintiri diverse, nu toti lasa aceeasi amprenta in sufletele si mintile noastre.
Ovidiu este omul care, cu siguranta, nu trece neobservat. Sarmul il scoate in evidenta in orice imprejurare. El nu sufera, e de fier! Pana se topeste doar.
Este omul situat sub semnul unei mari curiozitati intelectuale, iar agilitatea mentala si excelenta capacitate de comunicare il vor ajuta in orice situatie.
Activ si creativ, Ovidiu va cauta intotdeauna fascinantul si neobisnuitul. Si se va multumi doar cu vesnicia. Nelinistit, nervos, nu se multumeste cu a-si trai ziua, ci mereu incerca sa traiasca intr-o zi ceea ce altii traiesc intr-o saptamana sau o luna.

In afara de faptul ca este un tip minunat, Ovidiu este un om normal.

Irina

Sa incepem cu o parere generala? Eu habar nu am ce cred altii despre tine, sau poate mai aud pareri dar sunt impartite si diferite si cel mai ciudat este ca toate sunt diferite de parerea mea. Pentru mine esti un baiat diferit de ceilalti, nu intr-un mod rau. De multe ori am crezut despre tine ca incerci sa pari tare la suprafata si ca pe interior esti moale, si stiu ca am dreptate. Nu vrei sa recunosti si nici nu o sa o faci vreodata – am fost si eu asa si stiu cum e – o sa te tii mereu tare pe pozitii si nu o sa admiti ca in spatele a ceea ce vad cu totii e o persoana care stie si sa rada si sa planga si sa aiba sentimente. Nu vrei de multe ori sa ti le exprimi de fata cu alte persoane – sau cel putin nu cu mine, sau cel putin mie nu mi te deschizi. Oricum, nu pretind sa stiu totul, pentru ca niciodata nu va fi asa, si pentru ca nici macar tu nu stii totul despre tine. Poate intr-o zi vei fi surprins ca te gasesti vorbind despre tine – adevaratul tu – in fata altei persoane. Poate ca intr-o zi vei renunta la scutul asta si vei lasa anumite persoane sa se apropie si mai mult de tine, sa patrunda in sufletul tau si sa te cunoasca mai bine – asa cum esti tu – nu asa cum lasi sa se vada. Sau poate ca intr-o zi vei reusi sa lasi orgoliul la o parte, sa te descarci, sa plangi, sa tipi de fata cu altcineva si o sa realizezi cat de bine e cand cineva te asculta, te intelege si poate sa te consoleze pentru a te calma si a te linisti si din punct de vedere sufleteste. Dar repet, nici tu nu te cunosti, cu atat mai putin eu – fiindca nu ma lasi sa fac asta. De multe ori nu te inteleg si de multe ori nu stiu de ce faci ceea ce faci. Poate ca uneori credeam ca stiu, poate uneori te-am intrebat si nu ai vrut sa spui. Oricum, mie sincer mi-ar placea sa inveti sa iti deschizi sufletul in fata altor persoane fiindca sincer iti spun, te poate ajuta foarte mult chestia asta. Sa stii ca sunt persoane care te asculta, carora le pasa, sa stii ca ai pe cineva cu care poti vorbi despre orice este foarte reconfortant. Ar trebui sa incerci si tu. […]

Zeineb

[…] Esti super OK. Si nu obisnuiesc sa spun asta foarte des. Esti amuzant si nu te sperii cand spun lucruri ciudate :->. Esti talentat (ai blog, doar) si scrii lucruri care chiar merita citite pentru ca nu sunt copiate si vin din experienta ta de viata si din lucrurile pe care le observi in jur. Nu sunt multi care observa lucruri. De exemplu, eu am trecut cativa ani buni pe langa un magazin de bijuterii fara sa imi dau seama ca era acolo. Iti vine sa crezi?! Te pricepi sa dai sfaturi bune si porti tricouri dragute. Si ai defecte, sunt convinsa, doar ca nu-mi vine niciunul in cap. […]

Zeineb: esti ca o placinta
ovisebdan: dulce?
Zeineb: hmm
Zeineb: no way
Zeineb: pai din punctul meu de vedere esti dulce de la inceput nu esti ca strudelul ala enervant din care trebuie sa mananci o ora ca sa ajungi la ce e bun

Sorin

Ovidiu, ba, esti amuzant, cel putin mie imi vine sa rad de fata ta…
Imi place la tine faptul ca privesti lumea dintr-o perspectiva realista, visezi foarte mult si nu zic ca este un lucru rau, dimpotriva, e bine sa visezi, dar ai grija sa nu ramai doar cu visele… In urma cu cativa ani mi-am dat seama ca esti o persoana care nu se da inapoi de la nimic, nu ii este rusine sa vorbeasca atunci cand are dreaptate si in niciun caz nu renunti atunci cand esti provocat. Esti o persoana deschisa tuturor oportunitatilor si rareori mi-ai spus nu cand ti-am zis sa facem ceva impreuna, un om pe care ma pot baza atunci cand am nevoie, fie de o favoare sau de cineva care sa-mi asculte necazurile si care sa-mi dea un sfat cand e nevoie. Un optimist desavarsit nu pot spune ca esti, doar ca gandesti realist.
Partile rele nu prea imi vin acuma in minte, ma mai superi tu cand nu imi dai tigari in rest nu prea am avut noi multe divergente… So far so good!

Iacob

Inger si demon, varianta olteneasca cu pleata. El e un prieten bun, ciudat, cum vad unii, fara dar si poate, gamer desavarsit, catusi de putin cred ca i-am deschis apetitul pentru Guitar Hero. Gadgets, good music, beer lover++. Se pricepe sa si enerveze lume dar in schimb ii merge bine mana la scris. De neinteles uneori dar altfel n-ar mai fi el. Modest si il citez, “Ultima data cand m-am plimbat cu bicicleta a fost la Versailles”. Don Juan innascut, o imaginatie hyper bogata, fauritor de situatii penibile/tragi-comice/lacrimogene de ras il fac o persoana interesanta. Ultimul lucru si care mi s-a parut de o staruinta dusa la extrem, dar buna de luat in seama, a trecut prin pumni pentru stie-el-ce-si-cat-de-bine-i-o-fi-fost.

Ca si anul trecut, si anul asta s-a suparat Sorina pe mine, dar si anul asta i-a trecut, ca e fata draguta si intelegatoare. De fapt, e atat de draguta si de intelegatoare, incat nici dupa ce va vedea filmul asta nu se va supara pe mine, nu? :D

Eu, Unty, Sorin si Sorina. Noi 5.

Ieri am terminat Dead Space, asta fiind a treia incercare de a il juca. De primele doua dati l-am luat, am jucat maxim 15 minute si l-am lasat, fiindca pur si simplu nu m-a satisfacut controlul personajului, mi s-a parut cam dificil de manevrat si pozitia camerei e putin cam neobisnuita, insa e oarecum bine amplasata. Pe langa asta, mie personal mi s-a parut cam enervanta lipsa preciziei mouse-ului. In ciuda celor mentionate, in urma tuturor laudelor primite, am decis sa il joc si de data asta sa reusesc sa il termin. Foarte buna decizie am luat.

Jocul a fost realizat de subdiviziunea din Redwood Shores a companiei Electronic Arts si publicat de aceeasi companie (misto sa fii si developer si publisher, nu?) in octombrie 2008. Dead Space e un survival horror third person shooter deosebit de reusit. Mai mult la partea cu survival horor, ca personal, ca third person shooter nu mi se pare stralucit, din cauza dificultatilor mentionate mai sus. ESRB l-a etichetat ‘MATURE’, pentru ‘Blood and Gore, Intense Violence, Strong Language.’ Motorul grafic si fizic au fost realizate special pentru joc si nu se remarca in mod deosebit, insa sunt destul de impresionante, motorful grafic fiind perfect pentru un astfel de joc, asemanator oarecum cu id Tech 4 (Doom 3, Quake 4, etc.) al celor de la id Software.

Singurul bug pe care l-am putut observa e un bug al motorului fizic. E oarecum minor, dar poate deveni destul de enervant intr-un astfel de joc. Mai ales intr-un astfel de joc. Problema cu cadavrele, intalnita si in alte jocuri: cand treci peste un cadavru, nu treci pur si simplu peste el, ci il iei in picioare si il impingi. Cand il impingi de exemplu intr-o usa, iar usa se inchide, are loc o anomalie des intalnita in jocuri cu un motor fizic ceva mai avansat. Cadavrul ramane blocat in usa, iar motorul fizic incearca sa il impinga afara, cadavrul plimbandu-se aiurea in interiorul usii sau prin podea si scotand tot felul de zgomote, ceea ce, dupa cum ziceam, nu e deloc bine intr-un astfel de joc, intrucat orice zgomot mic te face sa strangi din buci cand joci Dead Space.

Jocul se petrece in anul 2508 si iei rolul lui Isaac Clarke, un inginer care trebuie sa lupte pentru a scapa de pe o nava spatiala unde intreg echipajul a fost infestat de un fel de virus extraterestru care i-a transformat in niste creaturi grotesti care nu se lasa pana nu te vad mort. Nu se lasa, gen ii lasi fara cap, fara picioare, dar tot vin dupa tine.

Nava spatiala este USG Ishimura si ajungi pe ea in urma unei transmisii primita de pe nava respectiva, iar scopul tau initial e sa afli ce s-a intamplat cu toata lumea. Pe langa asta, protagonistul se pare ca are si o domnisoara la bord cu care imparte anumite sentimente si incearca o gaseasca. Trebuia sa fie si putina dragoste la mijloc, nu? Un motiv in plus pentru eroul nostru sa macelareasca tot ce-i sta in cale ca sa o gaseasca. Cine nu-l intelege? Cine n-are face la fel? Nu ma mai intind cu povestea, fiindca v-am spus deja ideea de baza si daca va intereseaza restul, veti lua jocul.

Ca survival horror e foarte reusit, mai ales avand in vedere ca e prima oara cand EA face un joc de genul asta. Atmosfera e realizata excelent de incaperile uneori claustrofobice ale navei, intunecate, lipsite de culoare, cu un cadavru prin colt (sau 10), cu un strop de sange pe pereti (sau o galeata) si soaptele ocazionale, care iti ridica parul de pe maini. Din cauza atmosferei infricosatoare ti-e cam greu sa te deplasezi linistit prin nava. Mergand tot timpul usor, cu arma ridicata si mouse-ul gata sa crape sub presiunea mainii, esti predispus la niste sperieturi ingrozitoare (mai ales daca intra mama ca vantul in camera exact cand sar toti dracii pe tine. Scapi mouse-ul din mana si azvarlesti degetul peste butonul Escape, tipand ca o fetita.) Da, de multe ori am tresarit tipand si tragand in toate directiile cand mai izbucnea ceva prin joc. Sorin stie, a stat odata cu mine cand ma jucam si treceam printr-o parte mai intensa, iar el aproape ca se speria mai rau ca mine.

De mentionat ca jocul trebuie jucat cu un sistem surround si detaliile cat mai ridicate. Obligatoriu, altfel il joci la baza. Sorin a sarit si m-a luat de umar speriat ca se auzea ceva in spatele lui. Mi-a spus ca nu ar avea curaj sa il joace singur (da, eu stiu, chiar nu ar avea curaj). Daca aveam si un monitor HD, cred ca schimbam chilotii dupa ce jucam.

Ce mi-a placut foarte mult la Dead Space e ca nu e previzibil. Nu e previzibil, dar asta nu inseamna ca nu mi-am dat seama de anumite lucruri cheie in poveste inainte sa fie dezvaluite. La cate jocuri am jucat, cate filme am vazut, am invatat si eu anumite tehnici si imi dau seama de anumite lucruri la care altii poate nu se gandesc. Jocul are 12 capitole sau nivele, depinde cum vrei sa le numesti (ei zic capitole). Dupa vreo 6 capitole, deci jumatate din joc, te mai obisnuiesti cu el si cu anumite chestii si mai precis, stii de ce sa nu te feresti. De exemplu, dupa jumatate din joc in care ai trecut cu arma ridicata prin toate usile si nu a sarit nimic imediat pe tine, te gandesti ca sunt slabe sansele sa se mai intample. Si tocmai atunci fugi printr-o usa si te ia o grozavie din aia extraterestra prin surprindere, de iti inghiti limba. Asta e doar un exemplu, dar mai sunt situatii de genul.

Si ca orice survival horror bun de genul asta, jocul e destul de brutal si de grafic in ceea ce priveste violenta. Sange, mate, cadavre dezmembrate, orice-ti trece prin cap si mai mult, jocul le are. Jocul nu e recomandat minorilor sub 18 ani si n-as zice sa iti lasi copilul sa joace asa ceva de la o varsta frageda. Bine, acum depinde cat de sanatos la cap vrei sa iti iasa copilul.

Sfarsitul. Sfarsitul jocului este absolut genial. Si era si mai genial, dar de cand au anuntat Dead Space 2 nu mai e la fel. Initial ii da jucatorului de inteles ca protagonistul moare in final. Sau poate moare, ca nu il arata mort, dar te lasa in suspans, nu stii sigur daca a murit sau nu. Imi permit sa spun asta, fiindca nu mai e considerat ‘spoiler’ din moment ce se stie de mult ca in Dead Space 2 protagonistul e acelasi Isaac de pana acum. Sfarsitul e unul clasic: te lupti cu un monstru extraordinar de urias (boss) care in final se dovedeste a fi extraordinar de usor de omorat. Daca ai tinta buna, ca daca nu esti mancat.

Povestea de baza a jocului nu e una inovativa, nu e ceva ce nu s-a mai auzit, insa felul in care e derulata o face interesanta si incitanta. Ca lungime, e perfecta. Eu am stat 12 ore si 3 minute sa il termin, ceea ce nu se intampla la multe jocuri.

GameSpot i-a acordat jocului nota 9, iar media notelor a 19 critici si peste 5000 de jucatori ajunge la 8.7.

Nota mea: 9.5/10

Daca esti fan survival horror, Dead Space nu e un joc pe care sa il ignori, chiar daca la inceput e posibil sa tinzi sa il lasi. Crede-ma, o sa iti creasca in inima pe parcurs.

* Printr-a 8-a obisnuiam sa mai furam oua de la magazinul de vis-a-vis de scoala, doar de dragul de a arunca cu ele. Mai bine zis, eu mai furam oua, ca nu-mi amintesc sa mai fi luat si altcineva. Odata imi amintesc ca eram cu Iulian si cu Tufisi si Iulian ne spunea ca daca tii oul nu stiu cum in mana, nu ai cum sa il spargi, oricat de tare ai strange. Ca sa ne demonstreze ca e adevarat, a incercat pana s-a spart oul si s-a spoit tot.

* Clasa a 6-a, cand s-a inecat Anda cu scuipat in timpul orei de romana. :|

* Cum eram aranjati in banci in clasa a 8-a, incepand cu randul de la perete, de la stanga spre dreapta: Marina, Cristina; Bianca, Zeineb; Andreea G., Sorina; Rusescu, Andreea P.; Neacsu, Lupu; | Elena, Mari; Tufisi, Iulian; Eu, Lavinia sau Denisa (cred ca am stat cu amandoua, iar spre sfarsit m-am mutat cu Sorin in alta parte); Tomel, Sorin; Denisa, Mariuca; | Anda, Mitran Bogdan ( sau Bogdan Mitran, nu mai stiu ;) ); Andi, Dorin; Damaris, Mihaela; Gabi (pe care de fapt nu il chema Gabi, ci Alex), Mesarici.
Astia suntem toti. Stiu sigur ca sunt cateva greseli pe aici, dar na, tot timpul ne mutam.

Urmatorul post va fi deosebit. :D

La miezul noptii eram in mijlocul strazii, cu sticlele de sampanie in mana, uitandu-ne la multimea de luminite ce acopereau LUNA albastra (majuscule, ramasite lipsite de importanta). Pe la 03:30 am plecat cu Unty si Sorin la alta petrecere unde am mai stat vreo 3 ore. Ma bucur ca am reusit sa raman perfect treaz (sunt din septembrie), in ciuda celor 4 beri si a paharului de votca, dar tot am reusit sa ma intorc acasa fara sosete si cu picioarele ude de cafea si nu numai.

Ne-am distrat, am baut, am ras si am plans. A fost o noapte pe cinste. A trecut. As vrea sa pot spune asta si pentru altii, dar Boris e de alta parere. In majoritatea timpului nu intelegea ce se intampla in jurul lui si a fost o provocare sa il conving sa nu taie mainile nimanui.

La multi ani!

2008

22 decembrie, la mine, cu Unty (care a ajuns mai tarziu), Sorin si Sorina (care deocamdata e suparata pe mine, dar o sa-i treaca).

Pozele cu Unty tavalindu-se pe jos sunt facute in urma unui… incident nefericit. :D