Acum 2 ani si jumatate, pe 19 iunie 2009, cand am implinit 17 ani, am tras pentru prima oara dintr-o tigara si cam de atunci am inceput sa fumez. Nu a fost teribilism si nu a fost anturajul; a fost o fata.

Eram indragostit de o fata pe care nu o puteam avea si sufeream enorm. Suferinta aceea mi-a intunecat judecata si a ajuns sa nu imi mai pese de multe lucruri, asa ca am inceput sa fumez, “de ce nu?” Nu la mult timp dupa ce am inceput sa fumez, am si renuntat. Am renuntat fiindca ei nu ii placea faptul ca fumam, iar eu, cum eram in stare sa-i ling si rahatul de pe talpa, am renuntat pentru ea, pentru a incerca sa o impresionez. Nu a trecut nici macar o luna si ne-am certat. Ne-am certat si am inceput iar sa fumez, doar ca sa-i arunc ei chestia asta in fata. De atunci am fumat in medie un pachet de tigari la doua zile.

Acum doua luni am inceput sa fumez putin mai rar, astfel ca am inceput sa tin un pachet 3 sau 4 zile in cel mai fericit caz. Acum aproape 3 saptamani, brusc, nu am vrut sa imi mai cumpar niciun pachet de tigari si nu mi-am mai cumparat de atunci.

Nu vreau sa ma las din cauza efectelor negative asupra sanatatii mele. Sigur, e si asta un factor, dar nu unul care sa ma motiveze destul pentru a ma lasa de fumat. Vreau sa ma las de fumat fiindca e un viciu costisitor si obisnuiam sa cheltui multi bani pe tigari, bani care ar putea fi cheltuiti in scopuri mai folositoare. Imi place sa fumez, as fuma in continuare, dar nu vreau sa o fac fiindca ma arde la buzunar. Nu simt nevoia sa fumez si pot sta nefumat fara sa o ia organismul razna, dar mi-e greu fiindca m-am obisnuit. Mi-e greu fiindca imi place sa ma duc “la o tigara”. Acasa fumez mai mult de plictiseala, iar atunci cand ies, fumez… nu stiu de ce fumez. Doar fumez. Fumatorii stiu cum e.

Am decis sa nu ma las brusc, asa ca inca mai fumez ocazional, cand mai iau tigari la bucata. In momentul de fata incerc sa fumez maxim 3 tigari pe zi si merge bine treaba.

Urati-mi bafta.

Asta se intampla la noi, in Craiova…

“Fac apel la toți craiovenii să înțeleagă faptul că se circulă greu, să lase mașinile acasă. Așa le putem ușura munca celor de la deszăpezire, care își fac treaba așa cum pot. Nu este o iarnă ușoară, trebuie să fim cu toții mai înțelegători și să dăm o mână de ajutor, fiecare cum poate.”

Nu, domnule Solomon, de ce sa ne conformam si sa fim intelegatori? De ce sa fim intelegatori, cand pun pariu ca daca iarna urmatoare va fi la fel ca aceasta, tot in aceeasi situatie ne vom afla. Atunci ce scuza veti avea?

Surse: CraiovaForum, Ora de Dolj

Pret: 80 de lei. Toate cartile si harta orasului incluse. Detalii despre joc gasiti aici.

Cine e interesat imi poate lasa comentariu aici sau ma poate contacta prin e-mail la adresa ovisebdan (at) gmail.com.

Pagina de Facebook a fost creata acum doua saptamani si deja a inceput sa dobandeasca popularitate printre utilizatorii Android, strangand pana acum peste 1000 de Like-uri. Mai mult, cei de la AndroNews au infiintat si un concurs numit “Androizi pentru Androizi”, ce are ca premii 3 robotei Android (pentru detalii despre concurs, vizitati pagina de Facebook).

Eu nu am nicio tangenta cu Android, am un telefon Nokia ce foloseste Symbian, de care sunt foarte multumit si daca as fi pus in situatia sa imi schimb telefonul si sistemul de operare, as alege tot un Nokia cu Windows Phone. Am scris acest articol pentru un amic care este unul dintre cei 2 fondatori ai AndroNews si imi face placere sa ii ajut. Prin urmare, m-am inscris si eu in concursul pentru unul dintre cei 3 robotei Android, iar in cazul putin probabil in care voi castiga, voi oferi premiul primului utilizator Android care isi doreste acel robotel, singura conditie fiind sa dea Like la pagina de Facebook a site-ului AndroNews.

Urati-mi bafta!

Pe acest blog au scris, de-a lungul timpului, mai multe persoane. Mai multe persoane, toate avand acelasi nume si fiecare persoana modeland-o pe cea care urma sa ii ia, progresiv, locul. Modeland-o in functie de cum acea persoana a fost modelata de lumea din jur, la fel ca toate persoanele dinaintea ei. Astfel, am ajuns acum la mine, acelasi eu care a scris aici si pana acum si care va continua sa scrie mult timp de aici inainte, urmand sa fie, pe parcursul anilor ce urmeaza, inlocuit constant de diferite persoane, fiecare unica in felul ei si toate intruchipand acelasi om, avand aceeasi baza comuna.

Eu, cel despre care cititi acum, sunt, la fel ca si predecesorii si urmasii mei pe acest blog, Ovidiu. Uneori ma cheama si Cristian, cel mai des in buletin, sunt din Craiova, am aproape 20 de ani si pot sa jur ca am fost copil candva, intr-o lume demult apusa.

Eu critic. Asta m-au invatat predecesorii mei, asa m-au modelat ei si asta fac. Mie nu imi place nimic. Imi plac foarte multe lucruri, dar nu imi place nimic. Nu incerc sa par arogant, desi uneori asa sunt, sau preeminent, desi in general asa ma consider. Ce nu imi place tine de bun simt, lucru care sunt surprins sa vad ca nu este foarte raspandit printre “semenii” mei, iar tot ce nu imi place nu tine de mine, tine de lumea in care traiesc. Nu aleg sa fiu asa, aleg doar sa nu accept nivelul foarte coborat al lumii din jur, “nivel” referindu-se la o sumedenie de lucruri, de unde si titlul blogului in acest “mandat” al meu. Asta inseamna ca eu, comportamentul meu si felul meu de a gandi e rezultatul imprejurimilor in care ma aflu, imprejurimile mele ingloband tot ceea ce este si toti oamenii.

Am o viziune periferica, ca sa o numesc asa, mai larga decat majoritatea, astfel ca vad si inteleg unele lucruri mai bine, ceea ce inca nu am reusit sa decid daca e un lucru bun sau rau. E rau fiindca imi pasa. Imi pasa de multe lucruri, in general de mai multe lucruri decat celorlalti si mult mai mult, incat mi se intampla de multe ori sa nu imi fie inteleasa ratiunea sau reactiile, tocmai fiindca cei ce nu inteleg nu sunt supusi la aceleasi lucruri ca si mine si nu vad aceleasi lucruri, nu stiu ce inseamna aceasta claritate. De multe ori mi se spune ca sunt prea incisiv si unii se simt ofensati de reactiile mele, dar sunt asa nu fiindca imi place sa arat cu degetul, sa ma plang si sa critic, ci fiindca imi pasa mai mult ca celorlalti si din aceasta cauza am o toleranta mai redusa in ceea ce priveste lucrurile care nu sunt asa cum ar fi bine sa fie. Adaugam la asta faptul ca imi place sa spun ce gandesc si rezultatul e cel de mai sus.

Uneori invidiez lumea din jur, intrucat eu rar am pace. Fiindca sunt bombardat constant de lucrurile gresite pe care le vad si le absorb ca un burete, am devenit mai sensibil in ambele extreme si uneori temperamentul meu ma umbreste si ajung sa ranesc persoane la care tin. Incerc uneori sa combat acest lucru, dar mi-e greu, intrucat nu am avut niciodata un adversar asa puternic ca mine si uneori mi-e frica de ideea ca nu voi putea sa ma inving si de urmarile acestui lucru. Cat despre fericire, fericirea e ceva ce am inceput sa cred ca nu va exista pentru mine niciodata in acelasi sens in care exista pentru ceilalti. Singurele clipe in care sunt cu adevarat fericit sunt cele in care dorm, caci am ochii inchisi si mintea-mi stagneaza. Din cauza asta spuneam mai sus ca aceasta conditie a mea e un lucru rau, fiindca s-a raspandit aceasta “boala” asa mult in mine, incat cred ca am ajuns sa vad si dincolo de fericire, departe, in lumea reala, unde numai oamenii simpli aspira la fericire.

Daca ati citit pana aici, in momentul asta e posibil ca deja sa va fi lasat un gust amar. E in regula, ma asteptam. Cer doar incercarea de a intelege macar faptul ca ma vad pus intr-o situatie dificila, sa nu trageti concluzii pripite si sa nu ma judecati numai in functie de ce am scris mai sus.

Stiu, sunt o persoana ciudata si sunt foarte multe lucruri pe care nu le stiti despre mine, multe dintre care nu le puteti afla decat cunoscandu-ma in persoana, asa cum multe nu le puteti afla decat citindu-mi blogul, sau unele pe care nu le poate afla nimeni nicicum. Totusi, ca sa ma cunoasteti mai bine, va invit sa imi cititi articolele si sa imi “rasfoiti” blogul. Nu ma descriu in ele ca aici, dar caracterul meu e imbibat in fiecare si blogul va va spune multe lucruri despre mine, lucruri pe care eu nu le-as putea spune de voie buna si constient. La fel ca si cu tot ce am scris mai sus, unii dintre voi veti descoperi mai putine lucruri despre mine din aceleasi articole din care altii vor descoperi mai multe, unii veti intelege gresit ce spun, iar altii veti intelege ceea ce trebuia sa intelegeti. Sunt impacat cu asta.

Acesta sunt eu, autorul curent al acestui blog. Urmatorul poate va fi o persoana total diferita, totul depinde de voi, toti cei cu care impartasesc aerul pe care il respir.

______________________________________________________________________________

Am dezactivat comentariile la acest post. Comentariile se vor lasa pe pagina ‘Despre’.

La 08:20 a sosit primul autobuz de la RAT Craiova. Nu a fost doar unul, ci doua, iar ambele erau aproape pline. S-au urcat cativa in ele, pana in momentul in care nu se mai puteau inchide usile si au fost nevoiti sa mai coboare din autobuze. Am mai stat 5 minute in statie, pana cand am realizat ca nu-mi mai simt degetele de la picioare si inghetam degeaba ca un rahat, ca oricum intarziasem pentru examen, asa ca m-am intors acasa.

Aparent, celor de la RAT Craiova le-au inghetat autobuzele si tramvaiele. Da, le-au inghetat autobuzele, fiindca temperaturile astea foarte joase nu s-au anuntat de cateva zile la televizor, radio, si peste tot. Ei nu stiau ca va fi asa frig.

Timp de cel putin 50 de minute nu a trecut niciun autobuz de la RATC. Pe sensul opus au trecut vreo 4 sau 5, totusi… (toate avand acelasi traseu, E1, la fel ca cele care trebuiau sa treaca pe sensul meu).

Datorita lipsei autobuzurilor, aparent lumea a apelat fie la mersul pe jos prin acel frig groaznic, fie la taxiuri, asta pana cand nici taxiuri n-au mai ramas. Astazi, datorita angajatilor competenti si calificati ai RAT Craiova, tot orasul a fost dat peste cap. Era ceva ce nu putea fi anticipat si solutia nu era deloc simpla.

In alte stiri asemanatoare, acum cateva zile un autobuz a ramas fara o roata in timp ce era in trafic. Doar o alta zi obisnuita in Craiova.

P.S. In titlu nu eram sarcastic. Aparent, foarte putini au luat examenul si daca ma prezentam, cu siguranta nu il luam. Multumesc, deci, RAT Craiova pentru incompetenta angajatilor! Degetele de la picioare, insa, nu va vor uita niciodata.