Acum 2 ani si jumatate, pe 19 iunie 2009, cand am implinit 17 ani, am tras pentru prima oara dintr-o tigara si cam de atunci am inceput sa fumez. Nu a fost teribilism si nu a fost anturajul; a fost o fata.

Eram indragostit de o fata pe care nu o puteam avea si sufeream enorm. Suferinta aceea mi-a intunecat judecata si a ajuns sa nu imi mai pese de multe lucruri, asa ca am inceput sa fumez, “de ce nu?” Nu la mult timp dupa ce am inceput sa fumez, am si renuntat. Am renuntat fiindca ei nu ii placea faptul ca fumam, iar eu, cum eram in stare sa-i ling si rahatul de pe talpa, am renuntat pentru ea, pentru a incerca sa o impresionez. Nu a trecut nici macar o luna si ne-am certat. Ne-am certat si am inceput iar sa fumez, doar ca sa-i arunc ei chestia asta in fata. De atunci am fumat in medie un pachet de tigari la doua zile.

Acum doua luni am inceput sa fumez putin mai rar, astfel ca am inceput sa tin un pachet 3 sau 4 zile in cel mai fericit caz. Acum aproape 3 saptamani, brusc, nu am vrut sa imi mai cumpar niciun pachet de tigari si nu mi-am mai cumparat de atunci.

Nu vreau sa ma las din cauza efectelor negative asupra sanatatii mele. Sigur, e si asta un factor, dar nu unul care sa ma motiveze destul pentru a ma lasa de fumat. Vreau sa ma las de fumat fiindca e un viciu costisitor si obisnuiam sa cheltui multi bani pe tigari, bani care ar putea fi cheltuiti in scopuri mai folositoare. Imi place sa fumez, as fuma in continuare, dar nu vreau sa o fac fiindca ma arde la buzunar. Nu simt nevoia sa fumez si pot sta nefumat fara sa o ia organismul razna, dar mi-e greu fiindca m-am obisnuit. Mi-e greu fiindca imi place sa ma duc “la o tigara”. Acasa fumez mai mult de plictiseala, iar atunci cand ies, fumez… nu stiu de ce fumez. Doar fumez. Fumatorii stiu cum e.

Am decis sa nu ma las brusc, asa ca inca mai fumez ocazional, cand mai iau tigari la bucata. In momentul de fata incerc sa fumez maxim 3 tigari pe zi si merge bine treaba.

Urati-mi bafta.

Pret: 80 de lei. Toate cartile si harta orasului incluse. Detalii despre joc gasiti aici.

Cine e interesat imi poate lasa comentariu aici sau ma poate contacta prin e-mail la adresa ovisebdan (at) gmail.com.

Pe acest blog au scris, de-a lungul timpului, mai multe persoane. Mai multe persoane, toate avand acelasi nume si fiecare persoana modeland-o pe cea care urma sa ii ia, progresiv, locul. Modeland-o in functie de cum acea persoana a fost modelata de lumea din jur, la fel ca toate persoanele dinaintea ei. Astfel, am ajuns acum la mine, acelasi eu care a scris aici si pana acum si care va continua sa scrie mult timp de aici inainte, urmand sa fie, pe parcursul anilor ce urmeaza, inlocuit constant de diferite persoane, fiecare unica in felul ei si toate intruchipand acelasi om, avand aceeasi baza comuna.

Eu, cel despre care cititi acum, sunt, la fel ca si predecesorii si urmasii mei pe acest blog, Ovidiu. Uneori ma cheama si Cristian, cel mai des in buletin, sunt din Craiova, am aproape 20 de ani si pot sa jur ca am fost copil candva, intr-o lume demult apusa.

Eu critic. Asta m-au invatat predecesorii mei, asa m-au modelat ei si asta fac. Mie nu imi place nimic. Imi plac foarte multe lucruri, dar nu imi place nimic. Nu incerc sa par arogant, desi uneori asa sunt, sau preeminent, desi in general asa ma consider. Ce nu imi place tine de bun simt, lucru care sunt surprins sa vad ca nu este foarte raspandit printre “semenii” mei, iar tot ce nu imi place nu tine de mine, tine de lumea in care traiesc. Nu aleg sa fiu asa, aleg doar sa nu accept nivelul foarte coborat al lumii din jur, “nivel” referindu-se la o sumedenie de lucruri, de unde si titlul blogului in acest “mandat” al meu. Asta inseamna ca eu, comportamentul meu si felul meu de a gandi e rezultatul imprejurimilor in care ma aflu, imprejurimile mele ingloband tot ceea ce este si toti oamenii.

Am o viziune periferica, ca sa o numesc asa, mai larga decat majoritatea, astfel ca vad si inteleg unele lucruri mai bine, ceea ce inca nu am reusit sa decid daca e un lucru bun sau rau. E rau fiindca imi pasa. Imi pasa de multe lucruri, in general de mai multe lucruri decat celorlalti si mult mai mult, incat mi se intampla de multe ori sa nu imi fie inteleasa ratiunea sau reactiile, tocmai fiindca cei ce nu inteleg nu sunt supusi la aceleasi lucruri ca si mine si nu vad aceleasi lucruri, nu stiu ce inseamna aceasta claritate. De multe ori mi se spune ca sunt prea incisiv si unii se simt ofensati de reactiile mele, dar sunt asa nu fiindca imi place sa arat cu degetul, sa ma plang si sa critic, ci fiindca imi pasa mai mult ca celorlalti si din aceasta cauza am o toleranta mai redusa in ceea ce priveste lucrurile care nu sunt asa cum ar fi bine sa fie. Adaugam la asta faptul ca imi place sa spun ce gandesc si rezultatul e cel de mai sus.

Uneori invidiez lumea din jur, intrucat eu rar am pace. Fiindca sunt bombardat constant de lucrurile gresite pe care le vad si le absorb ca un burete, am devenit mai sensibil in ambele extreme si uneori temperamentul meu ma umbreste si ajung sa ranesc persoane la care tin. Incerc uneori sa combat acest lucru, dar mi-e greu, intrucat nu am avut niciodata un adversar asa puternic ca mine si uneori mi-e frica de ideea ca nu voi putea sa ma inving si de urmarile acestui lucru. Cat despre fericire, fericirea e ceva ce am inceput sa cred ca nu va exista pentru mine niciodata in acelasi sens in care exista pentru ceilalti. Singurele clipe in care sunt cu adevarat fericit sunt cele in care dorm, caci am ochii inchisi si mintea-mi stagneaza. Din cauza asta spuneam mai sus ca aceasta conditie a mea e un lucru rau, fiindca s-a raspandit aceasta “boala” asa mult in mine, incat cred ca am ajuns sa vad si dincolo de fericire, departe, in lumea reala, unde numai oamenii simpli aspira la fericire.

Daca ati citit pana aici, in momentul asta e posibil ca deja sa va fi lasat un gust amar. E in regula, ma asteptam. Cer doar incercarea de a intelege macar faptul ca ma vad pus intr-o situatie dificila, sa nu trageti concluzii pripite si sa nu ma judecati numai in functie de ce am scris mai sus.

Stiu, sunt o persoana ciudata si sunt foarte multe lucruri pe care nu le stiti despre mine, multe dintre care nu le puteti afla decat cunoscandu-ma in persoana, asa cum multe nu le puteti afla decat citindu-mi blogul, sau unele pe care nu le poate afla nimeni nicicum. Totusi, ca sa ma cunoasteti mai bine, va invit sa imi cititi articolele si sa imi “rasfoiti” blogul. Nu ma descriu in ele ca aici, dar caracterul meu e imbibat in fiecare si blogul va va spune multe lucruri despre mine, lucruri pe care eu nu le-as putea spune de voie buna si constient. La fel ca si cu tot ce am scris mai sus, unii dintre voi veti descoperi mai putine lucruri despre mine din aceleasi articole din care altii vor descoperi mai multe, unii veti intelege gresit ce spun, iar altii veti intelege ceea ce trebuia sa intelegeti. Sunt impacat cu asta.

Acesta sunt eu, autorul curent al acestui blog. Urmatorul poate va fi o persoana total diferita, totul depinde de voi, toti cei cu care impartasesc aerul pe care il respir.

______________________________________________________________________________

Am dezactivat comentariile la acest post. Comentariile se vor lasa pe pagina ‘Despre’.

Am decis sa vand doua jocuri: GTA IV si Guitar Hero World Tour, pe care nu-mi vine sa cred ca l-am cumparat cu 300 de lei. A meritat, totusi.

Despre GTA IV nu stiu ce as putea zice. Cutia e noua, e frumoasa, reflecta lumina si are culori pe ea. Toate cartile si harta orasului incluse. Detalii despre joc gasiti aici.

Guitar Hero World Tour are si el o cutie mare si frumoasa cu oameni si chestii pe ea, deci e clar. E inclus tot pachetul original, cu carti, abtibilde pentru chitara si chitara wireless care merge la fel de bine ca in prima zi. Jocul contine 86 de cantece (lista cu ele e aici), iar DVD-ul e rotund. Detalii despre joc gasiti aici.

GTA IV il dau cu 80 de lei, iar Guitar Hero World Tour cu 200 de lei (distractia e gratuita).
Daca cineva, cumva, doreste sa le cumpere pe ambele, pretul este 250 de lei pentru amandoua.

Cine e interesat imi poate lasa comentariu aici sau ma poate contacta prin e-mail la adresa ovisebdan (at) gmail.com, iar cine nu e, sa isi anunte cunostintele, prietenii si familia de ceea ce se intampla aici, poate ei sunt interesati. Cine ma ajuta sa scap de ele e invitat sa vedem un film cand imi cumpar noul monitorul (nu, nu chiar). Multumesc!

E a 3-a oară când citesc “Jurnalul unui licean” și se împlinesc 2 ani de când urmăresc constant blogul tău. Voiam doar să știi că te admir și că mi-ai schimbat percepția asupra multor aspecte ale vieții de-a lungul timpului. Continuă așa, fiindcă nu știi cum poți schimba viața cuiva doar prin intermediul unor cuvinte. :)

Matematica, fizica, programare, astea sunt genul de materii care pe mine nu reusesc sa ma atraga in absolut niciun fel si oricat as incerca pur si simplu nu reusesc sa le inteleg si nu pot sa invat la asa ceva, mai bine as sta toata ziua intr-o camera goala si tot as simti ca imi petrec timpul mai bine decat daca as incerca sa invat la vreuna din materiile respective. Nu imi plac numerele, nu imi plac calculele si mi se par extraordinar de plictisitoare. Bine, la programare eram bun candva, dar cu timpul si-a pierdut insemnatatea.

Le inteleg importanta, doar ca eu cred cu toata fiinta mea ca lucrurile astea nu au importanta pentru mine, si mie nu imi vor folosi vreodata si nici nu vreau sa imi foloseasca vreodata. Din cauza asta imi e imposibil sa invat asa ceva si chiar de as fi in stare sa invat, nu as vrea sa o fac fiindca eu consider ca mi-as umple capul cu tot felul de informatii irelevante pentru mine, in loc sa fac ceva benefic pentru mine, ceva ce mi se potriveste mie si personalitatii mele, naturii mele. Sunt o persoana creativa si intuitiva, cu o imaginatie ce ii depaseste pe multi altii si toate chestiile astea legate de matematica, fizica, si tot ce tine de ele par pentru mine o pierdere de timp valoros in care m-as putea dezvolta in alte feluri, in feluri potrivite mie. Nu acolo imi este “inima”, ca sa zic asa; nu in matematica, nu in fizica, nu in programare, nu in lucrurile astea gri.

Stiu ca in viata nu poti face numai ce vrei dar nici nu poti sa faci ceva ce nu te atrage in nici cel mai mic fel posibil. Cel putin eu nu pot. Am observat ca in general altii nu sunt ca mine, dar mie imi e deosebit de greu sa muncesc si sa fac un lucru pe care il consider lipsit de importanta. Asta e oarecum ca in desenul ala in care profesorul ii explica elevului ca algebra ii va folosi mai tarziu in viata fiindca va avea un test peste 6 saptamani. Pentru mine lucrurile astea nu au valoare. Sunt importante pentru ca imi trebuie la facultate, dar nu au valoare adevarata.

Am aproape 20 de ani si nu stiu ce vreau sa fac cu viata mea. In ciuda acestui lucru, nu am avut niciodata in viata mea nici cel mai mic dubiu ca voi reusi sa gasesc acel “ceva” pe care il caut si niciodata nu am fost decat pe deplin increzator ca voi prospera in viata. In ciuda faptului ca nu am idee ce sa fac mai departe, nu ma indoiesc catusi de putin ca totul va fi bine si ma voi descurca indiferent de ce s-ar intampla. Mi-e imposibil sa cred orice altceva, nu fiindca incerc sa imi ofer un fals sentiment de speranta, ci fiindca pur si simplu asta cred si asta am crezut intotdeauna. Imi doresc doar sa poata si altii sa aiba aceeasi incredere in mine si sa simta acest calm pe care il simt si eu, ca sa nu isi mai faca atatea griji care in final vor fi fost fara rost. Stiu ca nu va fi usor, stiu ca nimic nu vine de la sine si stiu ca viata e grea si trebuie sa muncesti, dar eu nu pot si nu vreau sa muncesc pentru ceva in care nu cred si care nu ma atrage.

Cunosc multa lume al caror singur scop e sa faca bani si pun pariu ca majoritatea dintre ei nici nu isi dau seama de lucrul asta. Lumea merge la facultate pentru bani, nu pentru a invata ceva ce le place. Multi isi aleg facultatea in functie de ce vor iesi din facultate si ce slujbe vor putea avea dupa, lucru care mie nu mi se pare normal deloc. Nu, astea nu sunt si prioritatile mele si nu cred ca ar trebui sa fie prioritatile nimanui. Nu consider ca trebuie sa pornesti cu gandul de a face bani. Din punctul meu de vedere, trebuie sa gasesti ce iti place, apoi sa incerci sa faci bani din ce iti place. Multi nu intelegeti asta, dar unele lucruri sunt mai valoroase ca banii. Nu puteti cumpara nimic cu ele, nu va ofera mancare si caldura, dar sunt mai valoroase ca banii. Fiindca nu urmaresc banii ci satisfactia “spirituala”, imi este imposibil sa fac unele lucruri pe care restul lumii le face fara probleme, e ca o restrictie pe care subconstientul mi-o impune. Pentru ei, banii sunt destinatia, stiu clar ce vor si ce trebuie sa faca pentru a ajunge acolo, adica toate lucrurile care spuneam mai sus ca sunt irelevante pentru mine. Banii nu sunt si destinatia mea si nu vad de ce ar trebui sa fac si eu aceleasi lucruri ca cei pentru care sunt.

La sfarsitul clasei a XII-a multa lume ma intreba la ce facultate voiam sa ma duc. Fara sa ma gandesc, spuneam fie “nu stiu”, fie automatica, depinde care raspuns imi venea prima oara in gand. Spuneam automatica mai mult din reflex, fiindca asta era raspunsul la care se asteptau toti. Adevarul era ca nu stiam deloc si nu prea voiam la automatica, dar problema era ca nici nu stiam unde voiam, asa cum nu stiu nici acum ce vreau sa fac, insa stiu ce nu vreau. Majoritatea ramaneau uimiti daca le spuneam ca nu stiu, insa pe mine nu ma deranja lucrul asta, pentru ca atunci, ca si acum, consideram ca facultatea e doar un alt obstacol ce imi sta in cale. Eu nu vad facultatea ca pe un pasaj spre ceea ce voi face in viata, cel putin nu automatica.

Sunt o persoana rationala, in general mai mult ca cei din jur, nu cred in destin si prostii de genul, dar in privinta mea, nu pot sa imi explic nici eu cum si de ce, nu imi fac griji si sunt increzator indiferent de situatie. Multi probabil nu ma veti intelege, dar e in regula. E greu de explicat tot ce simt si increderea pe care o am in mine si nu ma astept ca oricine sa inteleaga despre ce vorbesc.

Poate ma credeti naiv, poate ma credeti prost, dar eu asa vad lucrurile.

_____________________________________________________________________________
Mi-ar placea sa pot sa plec, sa calatoresc, sa invat despre lumea in care traiesc, sa o descopar si in acelasi timp sa ma descopar si pe mine. Mi-ar placea sa ajut lumea, sa schimb vieti si sa ofer speranta.