Ieri am terminat ‘To The Moon’, un joc independent realizat de Freebird Games si lansat pe 1 noiembrie 2011. Jocul este un RPG (role-playing game)/aventura si este descris de echipa care a lucrat la el ca fiind un joc din genul science fiction, tragicomic si psihologic.

Nu scriu des recenzii la jocuri si asta e prima recenzie pe care o scriu pentru un joc independent. ‘To The Moon’ este un joc foarte simplu din multe puncte de vedere, cum ar fi grafica si chiar gameplay-ul in sine, care ar putea foarte bine fi inexistent. In ‘To The Moon’ accentul se pune pe povestea jocului, pe atmosfera creata prin coloana sonora foarte reusita impreuna cu imprejurimile in care se afla jucatorul si pe emotiile transmise.

Motorul grafic al jocului este primitiv din toate punctele de vedere si pentru multe persoane limitate sunt sigur ca acesta este un motiv bun pentru care sa nu incerce acest joc minunat. Folosind acest motor grafic primitiv, echipa care a realizat jocul a reusit sa creeze o experienta emotionala mai intensa decat reusesc multe jocuri moderne sa produca folosind motoare noi si complexe. Intotdeauna am considerat ca grafica unui joc video nu este niciodata un element principal al acestuia, iar povestea si interactivitatea sunt intotdeauna in prim-plan.

Ce-i drept, interactivitatea in ‘To The Moon’ este cel putin limitata, insa mai mult decat compenseaza prin poveste, atmosfera si coloana sonora. ‘To The Moon’ este menit sa fie un joc relaxant, care ofera interactiune minima si o poveste care te face sa te miri ca inca nu au facut o carte sau un film bazat pe ea. Multa lume blameaza jocul din cauza interactivitatii foarte reduse si a gameplay-ului extrem de simplu, in schimb aici cred ca depinde de gusturile fiecaruia. Mie mi se pare perfect asa cum e, in schimb altii poate au alte asteptari de la un joc video. Cu toate astea, jocul merita incercat; celelalte elemente ale sale, asa de bine implementate, pot distrage atentia de la lucrurile pe care unii poate le-ar considera lipsuri.

Povestea jocului consta in calatoria a doi doctori, Eva Rosalene si Neil Watts, prin amintirile unui batran care este pe patul de moarte. In universul fictiv al jocului, a fost inventata o tehnologie care le permite sa patrunda pana in cele mai vechi amintiri ale pacientului si sa le modifice in asa fel incat sa ii indeplineasca, inainte sa moara, dorinta pe care nu a reusit la viata lui sa o indeplineasca singur. Mai precis, cei doi doctori ii modifica cele mai vechi amintiri ale sale, “plantand” acolo dorinta de a duce la cap ceea ce isi doreste sa fi facut in viata, apoi creierul pacientului ii creeaza o noua viata bazata pe acele amintiri modificate, cu noi amintiri si persoane care in realitate nu au existat niciodata. Stiind in mintea sa ca a dus viata pe care a dorit-o, pacientul moare impacat. Efectul secundar al acestei operatii este ca pacientii mor la scurt timp dupa si de aceea tehnologia este pusa la dispozitie numai pentru persoanele muribunde, pentru a le asigura o moarte linistita.

Este o poveste tragica de dragoste, care atinge subiecte precum regret, egoism, moarte, si in acelasi timp contine si numeroase momente comice care garanteaza o experienta distractiva, in ciuda gameplay-ului redus. Jocul dureaza intre 4 si 5 ore, ceea ce e putin pentru un joc video, insa este o lungime numai potrivita pentru acest joc.

Este primul joc facut de Freebird Games care nu este gratuit, dar poate fi incercat gratuit pentru o ora, descarcand o versiune trial. Dupa ce am terminat ‘To The Moon’ si am vazut de ce sunt in stare cei care l-au realizat, mi-am propus sa incerc si celelalte jocuri facute pana acum de ei si va recomand si voua sa faceti la fel daca il terminati pe acesta si va place.

Trebuie sa recunosc ca nu am cumparat jocul, in schimb atunci cand l-am terminat am vrut sa recompensez cumva persoanele care au lucrat la el, pentru munca depusa si produsul ce mi l-au oferit, un produs pe care il apreciez. Cum $15 e putin cam mult pentru buzunarul meu, am decis sa cumpar coloana sonora cu $5, 50% dintre care se duc catre o fundatie caritabila pentru copii cu autism. Un pret mic pentru o coloana sonora impresionanta.

GameSpot i-a acordat jocului nota 8, iar media notelor a 10 critici si peste 200 de jucatori ajunge la 8.4.

Nota mea: 9/10

Daca tot am decis sa scriu despre acest joc independent, as vrea sa mentionez si alte jocuri independente reusite, realizate de alti oameni talentati si pe care le recomand cu caldura:

*Penumbra

*Amnesia: The Dark Descent

*Limbo

*World of Goo

*Super Meat Boy
 

La scurt timp dupa publicarea articolului, ‘L.A. Noire’, unul din jocurile despre care vorbeam in el, a primit un premiu la festivalul de filme ‘Tribeca’, fiind primul si singurul joc video de pana acum, din cate stiu, care a primit un premiu la un festival de filme. A primit acel premiu fiindca ‘L.A. Noire’ a fost primul joc care sa foloseasca o noua tehnologie pentru animatie faciala, personajele fiind interpretate in intregime de actori adevarati. De atunci, in ultimul an, industria jocurilor video a inceput sa fie vazuta si tratata diferit. Mai are mult teren de parcurs, dar e pe drumul cel bun.

Acum mai putin de doua saptamani a fost lansat ultimul joc din seria ‘Call of Duty’, si anume ‘Modern Warfare 3′. ‘Call of Duty: Modern Warfare 3′ a doborat recordul pentru cele mai multe vanzari in primele 5 zile, atat pentru jocuri video, cat si filme sau carti. Jocul a generat peste $775 milioane in primele 5 zile; asta inseamna ca in primele 5 zile de la lansare a generat un venit mai mare decat orice alt joc, film sau carte din istorie, in acelasi interval de timp de la lansarea lor.

Este vorba despre acelasi joc care in urma cu doua zile de la lansare, a fost furat in Franta intr-un numar de 6000 de copii, in valoare de 400.000 euro. Doi sau mai multi indivizi mascati au lovit masina ce transporta jocul si au folosit gaz lacrimogen pentru a incapacita soferii masinii de transport si au furat cele 6000 de copii. Da, inca este vorba despre un joc video!

Mai mult de atat, nu numai ca cei de la ‘Activision’ au reusit prin acest joc sa doboare un record impresionant, dar este al 3-lea an la rand cand fac asta, in ultimii 2 ani doborand acest record tot cu jocuri din seria ‘Call of Duty’.

“Call of Duty has become the first entertainment property in history to set five-day launch records for three consecutive years across all forms of entertainment.”
- Activision Blizzard CEO Bobby Kotick

Industria jocurilor video s-a dezvoltat mult in ultimii ani si continua sa se dezvolte cu pasi repezi. Parerea mea e ca va veni o vreme nu foarte indepartata cand jocurile video vor domina orice alta forma de divertisment si consolele vor deveni la fel de comune precum televizoarele. Asta cred eu ca pare sa indice evolutia recenta a industriei.

Voi ce credeti?

Acum o saptamana am terminat si Dead Space 2. Avand in vedere ca am scris un review despre primul joc si m-a impresionat si al doilea, consider de cuviinta sa imi spun parerile si despre al doilea.

Jocul a fost realizat de Visceral Games, renumita subdiviziune din Redwood Shores a companiei Electronic Arts, care s-a ocupat cu publicarea jocului in ianuarie 2011.

Actiunea din Dead Space 2 are loc la 3 ani dupa evenimentele din primul joc, in 2511. Isaac Clarke, protagonistul primului joc, a ramas marcat de ce a vazut pe USG Ishimura, nava spatiala unde decurg evenimentele primului joc, si acum sufera de o forma de dementa ce se manifesta prin tot felul de viziuni ciudate, precum si de pierderea memoriei din ultimii 3 ani. De data asta Isaac nu mai alearga de nebun pe o nava spatiala, ci alearga de nebun printr-un oras de pe o planeta numita Titan. Jocul incepe in forta, ceva mai mult ca primul, insa intr-o maniera foarte asemanatoare: Isaac e inchis intr-o celula, cineva incearca sa il ajute sa evadeze si deodata draciile alea de creaturi numite necromorphs, care ne intorceau stomacul pe dos cand le zaream in primul joc sunt peste tot. Ce faci acum? FUGI! Fugi neajutorat, pana pui mana pe prima arma si incepi sa ii nenorocesti pe toti.

La fel ca si in primul joc, creaturiile alea sunt la fel de infricosatoare si scarboase si la fel de enervante. Enervante pentru ca de multe ori dupa ce infrunti o minunatie din-aia si ramane fara picioare si fara cap, ai impresia ca ti-ai terminat treaba pe moment, insa ea nu si-a terminat treaba cu tine, asa ca inca te mai poti trezi cu ea la picioarele tale, gata sa te faca bucatele, iar tu, ca orice om normal, incepi sa tragi frenetic in ea pana esti sigur ca nimic nu o va face sa se mai ridice impotriva ta. Din nefericire pentru noi, producatorii au mai adaugat cateva creaturi, asa ca daca cele din primul joc au fost de-ajuns sa iti dea cosmaruri, pregateste-te pentru niste cosmaruri noi.

In ceea ce priveste elementul de groaza al jocului, cred ca cei de la Visceral au facut o treaba cel putin la fel de buna ca si in primul joc. Veteranii primului joc m-ar putea dezaproba si i-as intelege, caci si eu odata ce l-am terminat pe primul, al doilea nu mi s-a parut la fel de intens, mai ales ca unele momente au fost cam previzibile. Cu toate astea, jocul este intr-o oarecare masura destul de antrenant, chiar daca in general m-am miscat mai repede si mai calm decat in primul si am fost mai pregatit pentru orice m-ar fi asteptat dupa urmatorul colt. Ca dovada ca al doilea nu a avut acelasi efect asupra mea, o singura data imi amintesc ca am tresarit tipand si tragand in toate partile, pe cand in primul joc faceam asta mai des decat imi incarcam arma. Dupa cum spuneam, prefer sa cred ca eu sunt ‘de vina’ fiindca m-am obisnuit cu ideea jocului, si nu cei de la Visceral.

Un aspect important e sunetul; mai precis, felul in care auzi tu, ca jucator, ceea ce vezi pe ecran. In review-ul primului joc recomandam un sistem surround pentru Dead Space si aceeasi recomandare o fac si pentru Dead Space 2. Si acum imi vine sa rad cand ma gandesc cum ma jucam primul joc cu un prieten langa mine si la un moment dat a tresarit speriat fiindca auzise un zgomot in spatele lui.

Cele mai infricosatoare parti ale jocului cred ca au fost cele dintr-o cladire cu apartamente, ale carei apartamente si coridoare erau pline cu sange, scrieri pe pereti si lumanari. In general era foarte liniste, exceptie facand clipele in care mai apareau creaturi de naiba stie unde si sareau pe mine de parca eram o masa festiva. A, da, si sa nu uitam de soaptele pe care le mai auzeam ocazional, sau obiectele care se mai miscau fara nicio explicatie.

O alta parte a jocului care mi-a placut mult a fost intoarcerea pe Ishimura. In general in jocuri e o idee foarte buna sa aduci jucatorul intr-un loc prin care a mai trecut intr-un joc anterior, care acum este schimbat si prezinta noi dificultati. E o situatie ce iti trezeste niste sentimente ciudate, dar placute.

Ceva ce nu m-a bucurat deloc sa vad si in al doilea joc a fost una din creaturile din primul joc. Mai precis, o creatura care se regenereaza constant, nu poate fi oprita si te urmareste peste tot pana reusesti intr-un fel sa scapi de ea. Mare bataie de cap cu dracia aia, cred ca 90% din injuraturile pe care le-am strigat jucand i-au fost adresate.

Un aspect nou care schimba total jocul, este faptul ca Isaac vorbeste, spre deosebire de primul joc in care singurele clipe in care ii puteam auzi vocea erau atunci cand scotea ragete in timp ce calca in picioare un corp sau cand era atacat de o creatura. De asemenea, ii putem vedea si fata in multe momente din joc, spre deosebire de primul in care nu ii vedem fata decat la sfarsitul jocului (ceea ce a fost destul de ‘epic’). Astfel putem recunoaste emotiile lui, atat prin ceea ce gandeste cat si prin expresiile fetei.

Dead Space 2 nu se deosebeste prea mult de primul joc. Cei de la Visceral au gasit o formula care s-a descurcat de minune cu publicul si au continuat pe aceeasi formula, cu mici modificari. Motorul grafic, cat si cel fizic, sunt practic neschimbate. Grafica este putin imbunatatita, cum e si normal sa fie la un joc aparut cu 2 ani mai tarziu, insa nu cu mult. Acesta nu e neaparat un lucru rau, caci asa cum este, desi nu e tehnologie de ultima ora, e destul de impresionanta si la fel cum am spus si in review-ul primului joc, este perfecta pentru un joc de acest gen si anume survival horror.

Gameplay-ul este identic celui din primul joc, insa de data asta nu ma mai pot plange, caci am avut destula experienta si m-am obisnuit cu el. Spuneam in primul review ca ma cam ‘incomoda’ controlul personajului, unghiul in care e plasata camera si precizia redusa a mouse-ului. Cat despre precizie, in al doilea nu am avut nicio problema cu asta, iar controlul si unghiul camerei nu m-au mai deranjat. Prima oara pur si simplu nu eram obisnuit cu asa ceva, probabil de aceea ma deranjau. Spre deosebire de primul joc, in al doilea au mai fost adaugate cateva lucruri minore gameplay-ului, prezentand noi provocari pentru jucator si hranindu-i nevoia de noutate; doua exemple ar putea fi hacking-ul si partile in care Isaac e in cadere libere si esti nevoit sa il ghidezi.

Singurul bug pe care l-am putut observa e un bug al motorului fizic. E oarecum minor, dar poate deveni destul de enervant intr-un astfel de joc. Mai ales intr-un astfel de joc. Problema cu cadavrele, intalnita si in alte jocuri: cand treci peste un cadavru, nu treci pur si simplu peste el, ci il iei in picioare si il impingi. Cand il impingi de exemplu intr-o usa, iar usa se inchide, are loc o anomalie des intalnita in jocuri cu un motor fizic ceva mai avansat. Cadavrul ramane blocat in usa, iar motorul fizic incearca sa il impinga afara, cadavrul plimbandu-se aiurea in interiorul usii sau prin podea si scotand tot felul de zgomote, ceea ce, dupa cum ziceam, nu e deloc bine intr-un astfel de joc, intrucat orice zgomot mic te face sa strangi din buci cand joci Dead Space.

Asta spuneam in review-ul despre primul joc. Am intalnit si in al doilea aceasta problema, insa trebuie sa recunosc ca nu am intalnit-o nici pe aproape de atatea ori pe cat am intalnit-o in primul si nu a avut aceleasi efecte devastatoare asupra starii mele mentale ca in primul joc. Alte bug-uri nu am putut observa, cel putin niciunul destul de important incat sa mi-l mai amintesc. Jocul este foarte atent realizat.

Sfarsitul jocului, la fel ca si cel al primului, este destul de impresionant si satisfacator. Satisfacator in sensul ca nu te lasa dorind mai mult. Ce nu mi-a placut la el, la fel ca si la sfarsitul primului joc, e ca a fost prea usor. Jocul l-am jucat la dificultate normala, dar sunt sigur ca indiferent de dificultatea aleasa, tot ar fi fost prea usor. Problema e ca nu a fost atat de provocator pe cat mi-ar fi placut.

Dead Space 2 are 15 capitole, spre deosebire de primul joc, care are 12. Cu toate acestea, al doilea joc l-am terminat in 11 ore, iar primul in 12. Din nou, prefer sa cred ca eu sunt ‘de vina’, fiindca am mers mai lejer prin joc, nefiind ceva cu totul nou pentru mine si de aceea l-am terminat mai repede. Chiar si asa, 11 ore e foarte bine pentru un joc, nu multe jocuri se intind asa mult.

Un aspect important al jocului este prezenta multiplayer-ului, care lipseste din primul joc. Nefiind in general un mare fan al jucatului in multiplayer, indiferent despre ce joc e vorba, nu pot spune despre el decat ca poti alege sa joci fie cu oameni, fie cu creaturile alea, ceea ce suna destul de distractiv.

Pe 25 ianuarie a fost anuntat un pachet de tip ‘downloadable content’ numit Dead Space 2: Severed care va contine doua capitole noi in singleplayer, insa personajul principal va fi un barbat dintr-un alt joc numit Dead Space: Extraction, un joc mai mic, exclusiv pentru Wii. Povestea DLC-ului va decurge in paralel cu evenimentele din Dead Space 2. Din pacate, acesta nu va fi disponibil pentru PC, ci doar pentru Xbox 360 si PlayStation 3.

GameSpot i-a acordat jocului nota 8.5, iar media notelor a 13 critici si peste 1000 de jucatori ajunge la 8.9.

Nota mea: 8.5/10

Cred ca oricarui fan survival horror ii vor placea jocurile astea, iar daca ti-a placut primul, te asigur ca si al doilea iti va placea destul de mult. Distractie placuta!

Mario

Ca orice articol despre jocuri video, trebuie sa vorbim si despre Mario pentru a ne sustine ideea de baza a articolului. Personajul Mario a aparut prima oara in 1981, iar atunci, un joc video reprezenta doar divertisment si urma sa mai reprezinte doar divertisment mult timp. In jocurile Mario, ca in orice joc de la vremea aia, ideea era simpla: trebuia sa ajungi din punctul A in punctul B, iar pe parcurs trebuia sa treci peste niste obstacole, gen sa sari peste o groapa sau sa eviti un inamic. Banal. Povestea jocului: si mai banala. O soparla sau un dinozaur, ce naibilui era chestia aia, a furat o printesa si tu trebuie sa o salvezi. L-am folosit pe Mario ca sa evidentiez diferentele uriase intre ce reprezenta un joc video atunci si ce reprezinta acum.

Varsta potrivita?

La fel ca si atunci, jocurile video de astazi nu sunt numai pentru copii. De fapt, multe jocuri video de astazi nici nu sunt potrivite pentru copii. Pe vremea aceea, tot ce era joc video putea fi jucat de un copil. Astazi, evolutia jocurilor video a dus si la aparitia diverselor categorii de varste la care intra jocurile. Astazi exista jocuri extraordinare prin propria lor complexitate care nu pot fi intelese si apreciate de persoane de orice varsta, la fel ca si cu o carte sau cu un film. Compar jocurile video cu filmele si cartile fiindca in ziua de azi sunt la fel de importante, fie ca multi o stiu sau ca sunt dispusi sa accepte asta (din cauza prejudecatilor pe care incerc sa le combat in acest articol). Asa cum exista carti pentru copii si carti pentru adulti, filme pentru copii si filme pentru adulti (nu, nu la alea ma refer), exista jocuri video mai mult sau mai putin pentru copii si jocuri video pentru… hai sa nu zic adulti, nici in cazul cartilor sau filmelor nu ar fi trebuit sa zic adulti, dar ma refer la persoane mai avansate in varsta.

Da-i unui copil de 7 ani sa citeasca un roman psihologic. Cand il intrebi daca i-a placut, o sa-ti spuna ca nu a inteles nimic. Da-i unui copil de 7 ani sa se uite la Lost. Cand il intrebi daca i-a placut, o sa-ti spuna ca nu a inteles nimic. Da-i unui copil de 7 ani sa se joace Penumbra. De fapt, nu, nu Penumbra, e un exemplu prost. Dupa 10 minute o sa fuga din camera plangand si marcat pe viata. Nu, hai sa zicem ca ii dai Fahrenheit. Cand il intrebi daca i-a placut, o sa-ti spuna ca a fost “misto.” Cand il intrebi pe cel de… hai sa zicem 17 ani, acesta o sa iti spuna ca a fost “genial.” Cand il intrebi pe cel de 7 ani de ce i-a placut, o sa iti spuna ca a fost distractiv. Cand il intrebi pe cel de 17 ani de ce i-a placut, o sa stie sa iti enumere diverse aspecte ale jocului si sa explice felul in care l-au impresionat, sau felul in care l-au dezamagit, depinde de caz (asta in conditiile in care nu e un idiot si stie sa lege doua cuvinte intre ele). Asta pentru ca cel din urma e mai in varsta si stie cum sa aprecieze sau sa critice un lucru prea complex pentru mintea unui copil. Astazi, mai mult ca niciodata, audienta tinta nu sunt numai copiii, ci dimpotriva. Ca sa joci un joc video, poti sa ai 7, 17 sau 47 de ani, daca joci jocul potrivit, poate fi o experienta mai satisfacatoare decat citind o carte buna sau vazand un film la fel de bun si nu numai satisfacatoare, ci si la fel de folositoare (voi explica mai jos).

Arta, cultura

Jocurile video au devenit o arta in adevaratul sens al cuvantului si industria jocurilor video a devenit la fel de mare si importanta ca si industria cinematografica, spre exemplu. Jocurile video nu mai reprezinta doar distractie iar producatorii isi propun, pe langa elementul distractiv al unui joc, sa integreze si alte aspecte. Un joc video in ziua de azi (nu toate, unele chiar avand ca scop distrarea jucatorului si nimic mai mult) are o poveste, iar in ziua de azi, povestea unui joc video conteaza foarte mult, la fel ca si in cazul filmelor. Degeaba pui zece mii de explozii si efecte speciale daca povestea filmului te lasa rece. Pentru a reusi asta, producatorii trebuie intai sa aiba in centrul atentiei personajele principale. Acestea trebuie sa fie complexe, cu personalitate, calitati, defecte si tot ce are o persoana adevarata, ca jucatorul sa le poata aprecia profunzimea si poate chiar sa se identifice cu aceste personaje, transformand jocul intr-o experienta unica pentru fiecare jucator.

Un joc video trebuie sa inspire sentimente. Asa cum o carte sau un film te pot impresiona profund, te pot face nervos sau te pot inmuia ca un burete, si un joc video iti poate controla sentimentele. Datorita complexitatii caracterului personajului, precum si a povestii, un joc video poate face asta cu usurinta, permitandu-ti sa recunosti si sa intelegi sentimentele traite de personajul principal. Un gamer stie despre ce vorbesc, sunt acele momente in care ramai nemiscat cand privesti evenimentele ce se deruleaza in fata ochilor, acele momente in care te trec fiorii si ti se ridica parul pe maini in timp ce stai cu gura cascata, anticipand urmatorul moment. Tin minte ca au fost numeroase jocuri foarte bune la sfarsitul carora, in timp ce se derula genericul, am stat in liniste, oftand profund si contempland evenimentele “traite” in jocul pe care doar ce il terminasem. Daca e facut cum trebuie, un joc video te poate face sa te simti asa cum nicio carte sau niciun film nu pot. Un joc video e mai “personal” pentru jucator, fiindca iti permite practic sa devii tu personajul principal si tu insuti esti cel care se lupta cu obstacolele din joc si din acest motiv consider ca jocurile video iti pot manipula emotiile cel putin la fel de bine ca o carte sau un film.

Realizarea unui joc video probabil e cel mai frumos lucru posibil. Consider ca realizarea unui joc video aduce o satisfactie foarte mare in comparatie cu, sa luam ca exemplu, realizarea unui film. Din intreaga echipa care lucreaza la un joc, cred ca si daca ai fi tipul care face cafeaua si tot te-ai simti satisfacut de tot ce se intampla acolo. Jocurile video sunt o arta inclusiv prin munca necesara pentru a face un joc reusit. Daca acea echipa, prin intermediul jocului, realizeaza niste imagini superbe, aia nu merita sa fie numita arta? Daca le implementeaza cum trebuie in joc, e perfect. Cati dintre voi, gamerii care cititi asta, nu ati intalnit clipe intr-un joc in care pur si simplu ati fost intr-un fel marcati de frumusetea sau complexitatea a ceea ce vedeati, clipe in care, involuntar, in mintea voastra va ziceati uimiti “uaaaa.” Cum vi se pare urmatorul peisaj din Far Cry 2 (click pentru a mari)? Nu e superb? Dar peisajul din Crysis? Astea sunt doar doua exemple care mi-au fost mie mai la indemana, dar pot fi altele si mai bune.

Jocurile video devin din ce in ce mai mult o arta ce incearca tot posibilul sa reproduca realitatea. In 2008, cand a aparut Grand Theft Auto IV, produs de Rockstar Games, acestia au folosit pentru joc un nou motor fizic ca niciunul de pana atunci, care reproducea foarte bine miscari realistice. Pentru prima oara, fiecare miscare a unui personaj generata de o forta exterioara era unica in fiecare instanta, nu era o miscare prestabilita. Ca sa intelegeti mai bine la ce ma refer, urmariti demonstratia scurta de mai jos.

In 2011, Rockstar Games vor reveni cu o noua inovatie, una pe care eu o consider mult mai importanta, si anume animatia faciala. Am ajuns la stagiul in care pentru a face un joc video ai nevoie de actori in adevaratul sens al cuvantului. L.A. Noire va fi jocul care va prezenta noua tehnologie si nici ca se putea altul mai potrivit. E un joc in care personajul principal e detectiv si e important sa poti deduce din expresiile personajelor daca acestea sunt sincere sau nu, la fel ca si in realitate, iar ceea ce au realizat producatorii e pur si simplu uimitor. Pentru inceput, actorii filmeaza scenele din joc in intregime in studiou, pentru a putea fi captate miscarile corpurilor acestora si apoi transpuse in joc, astfel incat sa fie miscari realistice, nu realizate de calculator. Apoi actorii sunt filmati doar de la gat in sus in timp ce isi spun replicile, pentru ca fetele lor si expresiile sa fie reproduse perfect in joc. Practic, actorii acestia filmeaza aceleasi scene de cate doua ori: o data pentru miscarile corpului, apoi pentru miscarile fetei. Un film scurt si foarte interesant despre cum realizeaza asta puteti vedea mai jos.

Toata munca depusa pentru realizarea unui joc video e uimitoare. Asta ar trebui sa arate seriozitatea industriei si a jocurilor video, care sunt mult mai mult decat niste simple jocuri pentru copii.

Spuneam mai sus ca terminarea unui joc video nu numai ca poate fi satisfacatoare, ci si folositoare. Cand zic folositoare, incerc sa demonstrez ca un joc video nu e numai distractie si recreatie. Dintr-un joc video poti invata cel putin la fel de mult cat poti invata din orice carte sau film si iti poti cultiva imaginatia mai mult decat poti printr-o carte sau un film.

Un avantaj foarte important pe care il au unele jocuri este posibilitatea de a decide cursul evenimentelor si prin asta chiar si finalul jocului, ceea ce eu consider ca e un aspect foarte important la un joc, fiindca ai posibilitatea sa intri in lumea personajelor cu adevarat, fiindca tu insuti esti personajul si tu decizi ce faci. De multe ori am oprit jocul cateva minute inainte de a lua o astfel de decizie intr-un joc. Chiar daca e doar un joc, ajungi sa fii captivat de el si o decizie importanta in joc e o decizie importanta si in realitate. Sa zicem ca tu, fiind personajul pozitiv, esti pus fata in fata cu personajul negativ si ai doua optiuni: il ucizi, sau il lasi in pace. Tu, ca jucator, dupa ce a trebuit sa muncesti din cauza obstacolelor personajului negativ si dupa ce ai ajuns sa te identifici cu personajul principal, caruia poate i-a cauzat multa durere, sa zicem ca i-a ucis o persoana foarte draga, esti pus intr-o pozitie dificila: il ucizi, sau il lasi sa traiasca? In momente ca astea eu incerc sa intru in pielea personajului, sa imi asum personalitea acestuia, sa ma gandesc cum m-as simti eu, ce as simti fata de el si ce as face eu in situatia de fata, ceea ce nu intotdeauna e usor, fiindca ajungi sa simti lucruri pentru personaje, cum ar fi simpatie sau ura si tocmai de aceea e o experienta unica pe care numai un joc video ti-o poate oferi. De asemenea, poti descoperi si lucruri despre tine pe care poate nu le stiai, lucruri despre caracterul tau. (Eu ii omor intotdeauna pe nenorociti, nu las niciunul sa scape.)

Influente

Acum sa vorbim putin despre influentele pe care le au jocurile video asupra noastra, ca tot e la moda sa spui ca jocurile video sunt o influenta negativa. In primul rand trebuie inteles ca un joc video este, totusi, ceva fictiv. E “doar” un joc. Ca exista persoane care scot mitraliera pe strada si incep sa traga in tot ce misca pentru ca asa au vazut in Grand Theft Auto… asta e altceva. In astfel de cazuri, in care individul declara ca actiunile sale se datoreaza imaginilor vazute intr-un joc video, toata lumea blameaza jocurile. Nimeni nu blameaza idiotenia individului in cauza. E nevoie sa vezi intr-un joc cum se impusca niste oameni ca sa stii cum se face? Daca un om face chestii din astea, nu jocul e de vina, omul avea dinainte sa joace o problema psihica destul de serioasa. Niciun om normal si intreg la minte nu reproduce violenta dintr-un joc doar pentru ca in joc e distractiv, sa zicem. Nu asa era mai demult si cu filmele? Nu erau exact aceleasi discutii? Acum mai zice cineva ceva de filme? Nu, acum toti se ia de ce e la moda, de jocurile video. Din motivele astea si exista categoriile alea despre care vorbeam mai sus. Nu orice joc e potrivit pentru orice persoana de o anumita varsta. Asa cum filmele sunt pe categorii de varsta, asa sunt si jocurile. Cum multa lume ignora asta in cazul filmelor, asa ignora si in cazul jocurilor si nu producatorii sunt de vina pentru ca fac jocuri violente, ci consumatorii fiindca sunt niste idioti extrem de influentabili.

Cam asta a fost tot ce am avut de spus referitor la cum sunt percepute (de cele mai multe ori eronat) jocurile video de societatea din ziua de azi. Ideea e ca jocurile video nu sunt numai pentru copii si nu sunt “doar” niste jocuri, ci reprezinta o arta si o parte importanta din lumea in care traim, ca dovada fiind munca extraordinara depusa pentru realizarea unui joc video.

Daca v-a placut articolul, dati “Like”, impartasiti-l si raspanditi-l. Nu-mi faceti mie niciun bine, nu ma incalzeste cu nimic, dar eu consider ca e un subiect important despre care nu prea se vorbeste, iar daca se vorbeste, nu se vorbeste asa cum ar trebui.

ACTUALIZARE: Un an mai tarziu.

“Holy shit dude.
I love GTA San Andreas, I downloaded GTA 4 because GTA San Andreas just seemed outdated. I got fucking mad when I realised GTA 4 would only run on my pc with minimum quality settings. So I went back to San Andreas, I went looking for some mods, but I’m a noob at modding so I searched full patches. I found your Real v2 version and loved it, then I found v3. I downloaded it, and fuck, this is awesome. And I’m here to ask you, please finish this mod. I mean, you worked your ass off for 5 years and finally reached a mod that is just pure awesomeness. It’s a real alternative to the GTA 4 heavy weight. With more 2 or 3 months of work, you can finish this patch and make it your last. You’re only as good as your last show, and quite honestly, you left the gig with 4 songs to go. Finish this motherfucker, make it big man! I can help you finding bugs, I’ll test it for you and keep you posted on bugs I find, but finish this thing for us dude, for all of us who want to play GTA 4 but can’t because it’s too fucking “heavy”.”

O persoana care reuseste sa vada dincolo de micile “greseli” si vede potentialul, vede esenta a ceea ce am facut si intelege eventualele “scapari”, intelege ca nu se datoreaza necunostintei si nu sare ca altii sa-mi atraga atentia asupra unor lucruri pe care le stiam si pentru care am avut motive sa le fac/las asa cum sunt. Nu din intamplare zeci de mii de persoane (da, ai citit bine, am trecut chiar de suta de ceva timp) au pus mana la un moment dat sau altul pe munca mea, de-a lungul celor 5 ani in care am “prestat”. Nu a fost o greseala, nu e ceva nemeritat, fiindca daca un lucru nu e bun, nu “se vinde”.

In fine, aprecieri am primit multe si voi mai primi, insa nu multe ma impresioneaza asa ca asta si nu multi imi trimit mesaj personal sa ma roage sa termin ultimul “show”, asa cum ii spune el.

Da, ma laud. Pentru ca sunt bun. Pentru ca eram bun.
Si pentru ca intotdeauna imi place sa le dau peste nas celor care se cred mai importanti decat sunt si gasesc intotdeauna motive mai mult sau mai putin puerile pentru a se lua de tine si de munca ta.

Ieri am terminat Dead Space, asta fiind a treia incercare de a il juca. De primele doua dati l-am luat, am jucat maxim 15 minute si l-am lasat, fiindca pur si simplu nu m-a satisfacut controlul personajului, mi s-a parut cam dificil de manevrat si pozitia camerei e putin cam neobisnuita, insa e oarecum bine amplasata. Pe langa asta, mie personal mi s-a parut cam enervanta lipsa preciziei mouse-ului. In ciuda celor mentionate, in urma tuturor laudelor primite, am decis sa il joc si de data asta sa reusesc sa il termin. Foarte buna decizie am luat.

Jocul a fost realizat de subdiviziunea din Redwood Shores a companiei Electronic Arts si publicat de aceeasi companie (misto sa fii si developer si publisher, nu?) in octombrie 2008. Dead Space e un survival horror third person shooter deosebit de reusit. Mai mult la partea cu survival horor, ca personal, ca third person shooter nu mi se pare stralucit, din cauza dificultatilor mentionate mai sus. ESRB l-a etichetat ‘MATURE’, pentru ‘Blood and Gore, Intense Violence, Strong Language.’ Motorul grafic si fizic au fost realizate special pentru joc si nu se remarca in mod deosebit, insa sunt destul de impresionante, motorful grafic fiind perfect pentru un astfel de joc, asemanator oarecum cu id Tech 4 (Doom 3, Quake 4, etc.) al celor de la id Software.

Singurul bug pe care l-am putut observa e un bug al motorului fizic. E oarecum minor, dar poate deveni destul de enervant intr-un astfel de joc. Mai ales intr-un astfel de joc. Problema cu cadavrele, intalnita si in alte jocuri: cand treci peste un cadavru, nu treci pur si simplu peste el, ci il iei in picioare si il impingi. Cand il impingi de exemplu intr-o usa, iar usa se inchide, are loc o anomalie des intalnita in jocuri cu un motor fizic ceva mai avansat. Cadavrul ramane blocat in usa, iar motorul fizic incearca sa il impinga afara, cadavrul plimbandu-se aiurea in interiorul usii sau prin podea si scotand tot felul de zgomote, ceea ce, dupa cum ziceam, nu e deloc bine intr-un astfel de joc, intrucat orice zgomot mic te face sa strangi din buci cand joci Dead Space.

Jocul se petrece in anul 2508 si iei rolul lui Isaac Clarke, un inginer care trebuie sa lupte pentru a scapa de pe o nava spatiala unde intreg echipajul a fost infestat de un fel de virus extraterestru care i-a transformat in niste creaturi grotesti care nu se lasa pana nu te vad mort. Nu se lasa, gen ii lasi fara cap, fara picioare, dar tot vin dupa tine.

Nava spatiala este USG Ishimura si ajungi pe ea in urma unei transmisii primita de pe nava respectiva, iar scopul tau initial e sa afli ce s-a intamplat cu toata lumea. Pe langa asta, protagonistul se pare ca are si o domnisoara la bord cu care imparte anumite sentimente si incearca o gaseasca. Trebuia sa fie si putina dragoste la mijloc, nu? Un motiv in plus pentru eroul nostru sa macelareasca tot ce-i sta in cale ca sa o gaseasca. Cine nu-l intelege? Cine n-are face la fel? Nu ma mai intind cu povestea, fiindca v-am spus deja ideea de baza si daca va intereseaza restul, veti lua jocul.

Ca survival horror e foarte reusit, mai ales avand in vedere ca e prima oara cand EA face un joc de genul asta. Atmosfera e realizata excelent de incaperile uneori claustrofobice ale navei, intunecate, lipsite de culoare, cu un cadavru prin colt (sau 10), cu un strop de sange pe pereti (sau o galeata) si soaptele ocazionale, care iti ridica parul de pe maini. Din cauza atmosferei infricosatoare ti-e cam greu sa te deplasezi linistit prin nava. Mergand tot timpul usor, cu arma ridicata si mouse-ul gata sa crape sub presiunea mainii, esti predispus la niste sperieturi ingrozitoare (mai ales daca intra mama ca vantul in camera exact cand sar toti dracii pe tine. Scapi mouse-ul din mana si azvarlesti degetul peste butonul Escape, tipand ca o fetita.) Da, de multe ori am tresarit tipand si tragand in toate directiile cand mai izbucnea ceva prin joc. Sorin stie, a stat odata cu mine cand ma jucam si treceam printr-o parte mai intensa, iar el aproape ca se speria mai rau ca mine.

De mentionat ca jocul trebuie jucat cu un sistem surround si detaliile cat mai ridicate. Obligatoriu, altfel il joci la baza. Sorin a sarit si m-a luat de umar speriat ca se auzea ceva in spatele lui. Mi-a spus ca nu ar avea curaj sa il joace singur (da, eu stiu, chiar nu ar avea curaj). Daca aveam si un monitor HD, cred ca schimbam chilotii dupa ce jucam.

Ce mi-a placut foarte mult la Dead Space e ca nu e previzibil. Nu e previzibil, dar asta nu inseamna ca nu mi-am dat seama de anumite lucruri cheie in poveste inainte sa fie dezvaluite. La cate jocuri am jucat, cate filme am vazut, am invatat si eu anumite tehnici si imi dau seama de anumite lucruri la care altii poate nu se gandesc. Jocul are 12 capitole sau nivele, depinde cum vrei sa le numesti (ei zic capitole). Dupa vreo 6 capitole, deci jumatate din joc, te mai obisnuiesti cu el si cu anumite chestii si mai precis, stii de ce sa nu te feresti. De exemplu, dupa jumatate din joc in care ai trecut cu arma ridicata prin toate usile si nu a sarit nimic imediat pe tine, te gandesti ca sunt slabe sansele sa se mai intample. Si tocmai atunci fugi printr-o usa si te ia o grozavie din aia extraterestra prin surprindere, de iti inghiti limba. Asta e doar un exemplu, dar mai sunt situatii de genul.

Si ca orice survival horror bun de genul asta, jocul e destul de brutal si de grafic in ceea ce priveste violenta. Sange, mate, cadavre dezmembrate, orice-ti trece prin cap si mai mult, jocul le are. Jocul nu e recomandat minorilor sub 18 ani si n-as zice sa iti lasi copilul sa joace asa ceva de la o varsta frageda. Bine, acum depinde cat de sanatos la cap vrei sa iti iasa copilul.

Sfarsitul. Sfarsitul jocului este absolut genial. Si era si mai genial, dar de cand au anuntat Dead Space 2 nu mai e la fel. Initial ii da jucatorului de inteles ca protagonistul moare in final. Sau poate moare, ca nu il arata mort, dar te lasa in suspans, nu stii sigur daca a murit sau nu. Imi permit sa spun asta, fiindca nu mai e considerat ‘spoiler’ din moment ce se stie de mult ca in Dead Space 2 protagonistul e acelasi Isaac de pana acum. Sfarsitul e unul clasic: te lupti cu un monstru extraordinar de urias (boss) care in final se dovedeste a fi extraordinar de usor de omorat. Daca ai tinta buna, ca daca nu esti mancat.

Povestea de baza a jocului nu e una inovativa, nu e ceva ce nu s-a mai auzit, insa felul in care e derulata o face interesanta si incitanta. Ca lungime, e perfecta. Eu am stat 12 ore si 3 minute sa il termin, ceea ce nu se intampla la multe jocuri.

GameSpot i-a acordat jocului nota 9, iar media notelor a 19 critici si peste 5000 de jucatori ajunge la 8.7.

Nota mea: 9.5/10

Daca esti fan survival horror, Dead Space nu e un joc pe care sa il ignori, chiar daca la inceput e posibil sa tinzi sa il lasi. Crede-ma, o sa iti creasca in inima pe parcurs.

E ultimul, am terminat. Mi-a facut placere sa va intrec pe toti in astia 5 ani. Pe TOTI! Vorbiti, injurati, toti stim ca am dreptate. Bafta voua in continuare, ati scapat de mine.

Download:

The Pirate Bay
Craiova Tracker
Filelist

P.S. Azi se fac 2 ani de la Old Skool. Heh, ce coincidenta.