Eu critic.

Archive for the ‘Creatie (RO)’ Category

Acum mai bine de 3 ani de zile am descoperit intamplator operele unui artist englez numit Andre Jordan si cand am intrat pe site-ul lui am descoperit o serie de povesti scurte intitulate ‘The girl I love with all my heart’, care mi-au atras atentia.

Citeste mai departe »

Recunoştinţă

Mulţumesc că sunteţi alături de mine,
Să mă întoarceţi pe dos când mi-e bine,
Să-mi întoarceţi cuvintele împotriva mea,
Modelând o persoană mai rea.

Mulţumesc pentru ea, a mea demenţă,
Căci nu-mi doresc competenţă,
Nu găsesc cuvinte-n fericire,
Universul mi-o dezaprobă ca menire.

Şi încă un sincer mulţumesc pentru voi,
Că ne-aţi făcut pe noi doi,
Inseparabili ca doi fraţi,
Într-un singur suflet aruncaţi.

Se pare ca am inceput iar sa am inspiratie pentru episoadele astea si imi vin in cap tot felul de idei. Ideea pentru episodul asta mi-a venit la cateva zile dupa ce l-am scris pe cel precedent.

Sunt la o petrecere cu toti prietenii mei si ma distrez de minune. A trecut ceva vreme de cand nu m-am mai simtit asa bine si nu-mi amintesc ultima oara cand am ras atat de mult. Timpul trece asa repede cand te distrezi.

E dimineata, petrecerea s-a terminat si toti ne pregatim sa plecam. Ma indrept spre cuier si imi iau geaca pe mine. In buzunar gasesc un plic cu un biletel in el. E de la fata pe care o iubesc din toata inima, care e si ea aici. Ma uit la biletel, ma uit la ea, in celalalt colt al incaperii, sorbind nervos dintr-un pahar cu vin rosu, apoi ma uit iar la biletel. Cu mainile tremurand si cu pulsul la limite anormale, incep sa citesc biletelul.

“Ceea ce urmeaza sa iti spun probabil te va surprinde. Ne cunoastem de mult si de ceva timp am inceput sa am sentimente pentru tine. Nu am avut curajul sa iti marturisesc pana acum fiindca nu am stiut cum vei reactiona si nu cred ca as putea suporta sa ma respingi, dar cred ca a venit timpul sa stii. Adevarul e ca te iubesc si nu mai vreau sa fim doar prieteni, vreau mai mult, vreau o relatie cu tine. Te rog spune-mi daca si tu simti ceva pentru mine si fa-o cat mai repede posibil, caci nu mai pot trai fara tine.”

Inima mai are putin si-mi explodeaza. Sunt in extaz si tremur de parca as avea Parkinson. Am asteptat ziua asta atata timp si in sfarsit a sosit. Fata pe care o iubesc din toata inima ma iubeste si ea si in sfarsit vom fi impreuna.

Cu coada ochiului observ ca si pe plic e scris ceva. Ma uit mai atent si citesc numele ei, alaturi de numele destinatarului. Pe mine nu ma cheama asa. Un baiat vine si ma roaga sa ii dau geaca din cuier.

Iau o geaca ce seamana izbitor cu a mea, i-o inmanez si incep sa plang.

Restul episoadelor le puteti citi aici.

Dupa 8 luni de la ultimul episod si cateva incercari esuate de a mai scrie unul, am reusit in final sa-l scriu. De data asta schimbam putin stilul si abordam ideea de baza putin diferit.

E o zi insorita de noiembrie. Sunt prin parc, imi plimb cainele si ma relaxez in natura. Ma opresc pe o banca, rasuflu satisfacut si deodata o zaresc in departare. Pe ea. Cea mai frumoasa si pura fiinta care a existat vreodata.

Fata pe care o iubesc din toata inima isi plimba si ea cainele prin parc. Daca perfectiunea ar avea chip, chipul ei ar fi. O privesc indelung cum se misca suav, cum radiaza in propria-i splendoare si cum buzele alea superbe-i formeaza un zambet divin. Ii admir formele delicate si imi imaginez cum ar fi sa o tin in brate, sa o… Cainele meu fuge spre ea! Imi aplec privirea si observ ca nu mai am lesa in mana. O ridic la loc si privesc masacrul cum se desfasoara. Potaia mea i-a atacat catelusa si continua prin a o viola cu brutalitate. O privesc pe fata pe care o iubesc din toata inima cum striga la mine extrem de furioasa si porneste spre mine gesticuland frenetic.

Ma ridic ingrozit si incep sa… fug.

Restul episoadelor le puteti citi aici.

Acum stiu cu cine seman eu prin poeziile mele, cu bunicul pe care nu l-am cunoscut niciodata. Asta e opera lui.

De ai bucurie în casă

De ai bucurie în casă
N-o spune nicicând nimanui
Şi dacă durerea te-apasă
Să taci şi nimic să nu spui.

Nu-ţi plînge-n vecini sărăcia
De n-ai o cămaşă să-mbraci…
Înfruntă-i vieţii urgia,
Cu fruntea senină şi taci!

Tu vise, idei iluzorii
Nu-ţi face – că-s rele să ştii…
Nu plînge că titluri şi glorii
Departe de tine vor fi

Ci singur te bucură-n taină
Că liber vezi cerul şi norii,
Şi-n vechea şi singura-ţi haină
Treci singur ca toţi muritorii.

Iar dac-o s-auzi că se-mparte
Dreptate celor săraci,
Cătându-ţi de drum mai departe
În barbă să-ţi râzi şi să taci.

Al omului geniu-l slăveşte
Iubirea slăveşte-i-o iară,
Şi totuşi tăcând te păzeşte
Că omul adesea e FIARĂ!

M-a lovit iarasi inspiratia. De fapt… mi-aduc aminte de un apelativ scris cu majuscule. Iubesc cripticismul (exista cuvantul asta?).

Norişorul

Norişorul stă pe cer,
Şi veghează cu atâta fler.
Se preface nepăsător,
Dar acţiunile sale-l trădează de zor.

Închis în ipocrizie,
Frustrare şi grandomanie,
Tună şi fulgeră,
Are impresia că pacea o tulbură.

Retras în lumea nimănui,
Urât de fanii lui,
‘Ploaie!’, atenţionează,
Dar pe nimeni nu impresionează.

În fond, eşti doar un norişor,
Te vrei unul major,
Dar nu eşti capabil
Astrul nopţii să-l ascunzi de incurabil,
Căci îl văd
Şi ea mă vede.

Cand sa imi notez si eu cateva idei in documentul meu super secret cu parola si toate cele, dadui peste o poezie scrisa acum dracu’ stie cat timp si (din ce imi dau eu seama) neterminata. Nu pot sa o termin, habar n-am despre ce e vorba si ce se intampla la momentul cand am scris-o. Nu stiu ce s-a intamplat de n-am mai terminat-o si n-am publicat-o.

Eliberare

Te-ai afundat deodată,
Ai mai dispărut o dată
Şi la fel ca până acum,
Mă simt ca un om mai bun.

Dar iarăşi te iveşti,
Triumfătoare ce eşti,
Din nou dai buzna-n viaţa mea,
De parcă nici n-ai fi ieşit din ea.

Şi chiar n-ai ieşit,
Căci oricât ai fi greşit,
E normal să ierţi
Atunci când iubeşti.

Eşti tot timpul aici,
Provocând dureri mari sau mici,
Nu-mi dai pace nici în vise,
Întotdeauna mi-arunci priviri aprinse.

M-ai invadat pe deplin,
Eşti ca un drog sublim,
Îmi curgi prin vene
Şi mă treci prin timpurile grele.

Sunt in oras, astept la trecerea de pietoni. Ma duc sa ma intalnesc cu niste prieteni foarte buni. Pe fata pe care o iubesc din toata inima n-am mai vazut-o de cateva luni bune, aproape ca am uitat de ea.

Vad tramvaiul trecand prin fata mea, zgomotos si nepasator. La geam zaresc o figura cunoscuta si timpul parca incetineste. E chiar EA! E fata pe care o iubesc din toata inima! Dintr-un impuls nebunesc si nejustificat, traversez pe rosu, evitand ca prin miracol toate masinile care trec pe langa mine si incep sa fug dupa tramvai.

Imping toti oamenii din calea mea, sar peste valizele unui barbat care ma priveste mirat, ma impiedic de lesa unui caine, dar tot nu ma opresc. “Ce fericita va fi cand ma va vedea”, imi repet in minte. Picioarele imi spun ca nu mai pot, dar inima imi spune ca pot continua pana la capatul lumii doar ca sa o vad.

Deodata, tramvaiul opreste in statie si o vad coborand. Traverseaza strada si se indreapta catre o terasa de pe trotuar, unde se aseaza si asteapta. Incetinesc si ma duc catre masa ei, ea ma vede si zambeste. “Stiam ca se va bucura sa ma vada!”, imi spun increzator. Ajung la ea transpirat si respirand greu. “Buna!” ii spun entuziasmat. “Buna!” imi raspunde cu o privire confuza. “As dori o cafea va rog.” Timp de cateva secunde raman nemiscat si o privesc insistent.

Dupa ce imi revin, o intreb daca doreste si frisca si incep sa plang.

Restul episoadelor le puteti citi aici.