Pe acest blog au scris, de-a lungul timpului, mai multe persoane. Mai multe persoane, toate avand acelasi nume si fiecare persoana modeland-o pe cea care urma sa ii ia, progresiv, locul. Modeland-o in functie de cum acea persoana a fost modelata de lumea din jur, la fel ca toate persoanele dinaintea ei. Astfel, am ajuns acum la mine, acelasi eu care a scris aici si pana acum si care va continua sa scrie mult timp de aici inainte, urmand sa fie, pe parcursul anilor ce urmeaza, inlocuit constant de diferite persoane, fiecare unica in felul ei si toate intruchipand acelasi om, avand aceeasi baza comuna.

Eu, cel despre care cititi acum, sunt, la fel ca si predecesorii si urmasii mei pe acest blog, Ovidiu. Uneori ma cheama si Cristian, cel mai des in buletin, sunt din Craiova, am aproape 20 de ani si pot sa jur ca am fost copil candva, intr-o lume demult apusa.

Eu critic. Asta m-au invatat predecesorii mei, asa m-au modelat ei si asta fac. Mie nu imi place nimic. Imi plac foarte multe lucruri, dar nu imi place nimic. Nu incerc sa par arogant, desi uneori asa sunt, sau preeminent, desi in general asa ma consider. Ce nu imi place tine de bun simt, lucru care sunt surprins sa vad ca nu este foarte raspandit printre “semenii” mei, iar tot ce nu imi place nu tine de mine, tine de lumea in care traiesc. Nu aleg sa fiu asa, aleg doar sa nu accept nivelul foarte coborat al lumii din jur, “nivel” referindu-se la o sumedenie de lucruri, de unde si titlul blogului in acest “mandat” al meu. Asta inseamna ca eu, comportamentul meu si felul meu de a gandi e rezultatul imprejurimilor in care ma aflu, imprejurimile mele ingloband tot ceea ce este si toti oamenii.

Am o viziune periferica, ca sa o numesc asa, mai larga decat majoritatea, astfel ca vad si inteleg unele lucruri mai bine, ceea ce inca nu am reusit sa decid daca e un lucru bun sau rau. E rau fiindca imi pasa. Imi pasa de multe lucruri, in general de mai multe lucruri decat celorlalti si mult mai mult, incat mi se intampla de multe ori sa nu imi fie inteleasa ratiunea sau reactiile, tocmai fiindca cei ce nu inteleg nu sunt supusi la aceleasi lucruri ca si mine si nu vad aceleasi lucruri, nu stiu ce inseamna aceasta claritate. De multe ori mi se spune ca sunt prea incisiv si unii se simt ofensati de reactiile mele, dar sunt asa nu fiindca imi place sa arat cu degetul, sa ma plang si sa critic, ci fiindca imi pasa mai mult ca celorlalti si din aceasta cauza am o toleranta mai redusa in ceea ce priveste lucrurile care nu sunt asa cum ar fi bine sa fie. Adaugam la asta faptul ca imi place sa spun ce gandesc si rezultatul e cel de mai sus.

Uneori invidiez lumea din jur, intrucat eu rar am pace. Fiindca sunt bombardat constant de lucrurile gresite pe care le vad si le absorb ca un burete, am devenit mai sensibil in ambele extreme si uneori temperamentul meu ma umbreste si ajung sa ranesc persoane la care tin. Incerc uneori sa combat acest lucru, dar mi-e greu, intrucat nu am avut niciodata un adversar asa puternic ca mine si uneori mi-e frica de ideea ca nu voi putea sa ma inving si de urmarile acestui lucru. Cat despre fericire, fericirea e ceva ce am inceput sa cred ca nu va exista pentru mine niciodata in acelasi sens in care exista pentru ceilalti. Singurele clipe in care sunt cu adevarat fericit sunt cele in care dorm, caci am ochii inchisi si mintea-mi stagneaza. Din cauza asta spuneam mai sus ca aceasta conditie a mea e un lucru rau, fiindca s-a raspandit aceasta “boala” asa mult in mine, incat cred ca am ajuns sa vad si dincolo de fericire, departe, in lumea reala, unde numai oamenii simpli aspira la fericire.

Daca ati citit pana aici, in momentul asta e posibil ca deja sa va fi lasat un gust amar. E in regula, ma asteptam. Cer doar incercarea de a intelege macar faptul ca ma vad pus intr-o situatie dificila, sa nu trageti concluzii pripite si sa nu ma judecati numai in functie de ce am scris mai sus.

Stiu, sunt o persoana ciudata si sunt foarte multe lucruri pe care nu le stiti despre mine, multe dintre care nu le puteti afla decat cunoscandu-ma in persoana, asa cum multe nu le puteti afla decat citindu-mi blogul, sau unele pe care nu le poate afla nimeni nicicum. Totusi, ca sa ma cunoasteti mai bine, va invit sa imi cititi articolele si sa imi “rasfoiti” blogul. Nu ma descriu in ele ca aici, dar caracterul meu e imbibat in fiecare si blogul va va spune multe lucruri despre mine, lucruri pe care eu nu le-as putea spune de voie buna si constient. La fel ca si cu tot ce am scris mai sus, unii dintre voi veti descoperi mai putine lucruri despre mine din aceleasi articole din care altii vor descoperi mai multe, unii veti intelege gresit ce spun, iar altii veti intelege ceea ce trebuia sa intelegeti. Sunt impacat cu asta.

Acesta sunt eu, autorul curent al acestui blog. Urmatorul poate va fi o persoana total diferita, totul depinde de voi, toti cei cu care impartasesc aerul pe care il respir.

______________________________________________________________________________

Am dezactivat comentariile la acest post. Comentariile se vor lasa pe pagina ‘Despre’.

E a 3-a oară când citesc “Jurnalul unui licean” și se împlinesc 2 ani de când urmăresc constant blogul tău. Voiam doar să știi că te admir și că mi-ai schimbat percepția asupra multor aspecte ale vieții de-a lungul timpului. Continuă așa, fiindcă nu știi cum poți schimba viața cuiva doar prin intermediul unor cuvinte. :)

Cam asta e tot.
Voiam sa mai spun cate ceva, dar ma grabesc.

La multi ani si toate cele.

Am inceput sa scriu aproape zilnic si desi imi e greu, reusesc de obicei. Luna trecuta am avut 20 de posturi. Nu e mult, dar ultima oara cand am avut cel putin 20 intr-o luna a fost in decembrie 2009, cand am avut 21. Luna asta vreau sa am peste 22, preferabil in jur de 25. Nu ideile sunt problema, ca idei am destule, problema e ca mi-e lene. Macar ma straduiesc, nu ca inainte, cand aveam luni (aprilie si mai 2011) cand aveam doar 2 posturi, sau luni in care abia depaseam 8 posturi.

E un inceput.

Nu am nimic de adaugat…

Nu am reusit si oricat as incerca nu pot sa imi dau seama de ce dau unii Like la postul de pe Facebook si nu la cel de pe blog. De exemplu eu dau Share la un post de pe blog, cineva vede postul pe Facebook, intra aici sa citeasca tot, apoi inchide blogul si da Like la postul de pe Facebook si la cel de blog… cioaca. Nu ma deranjeaza faptul ca sunt unii care fac asta, ci faptul ca nu inteleg de ce, in conditiile in care imediat dupa sfarsitul unui post de aici e un buton de Like pe care nu ai cum sa nu il vezi.

It makes no sense to me.

Nu ma ajuta cu nimic Like-urile, e doar o mica recompensa sa stiu ca da lumea Like, lucru pe care oricine il poate intelege, e ceva normal; in rest nu e nimic deosebit, doar ca pur si simplu nu inteleg, atata tot.

Explicatia? Cineva? Nimeni?
Sunt tare curios.

ACTUALIZARE: Am uitat sa mentionez ca aici se incadreaza si comentariile si cei care comenteaza pe Facebook in loc sa comenteze aici. NU INTELEG.

‘Eu critic’, scurt si la obiect, fiindca asta fac eu cel mai des, atat pe blog cat si in realitate. Ce-i drept, nu e singurul lucru pe care il voi face pe blogul asta, dar eu am considerat ca e potrivit.

Cu ocazia asta, incep sa ma si distantez de ‘ovisebdan’. E un tip de nota 10, nu incape indoiala, dar vad asta ca un pas spre maturizarea despre care vorbeam. Era in regula sa pun porecla pe blog la 16 ani, dar acum lucrurile stau diferit, avand in vedere directia in care vreau sa duc blogul. Cel putin asa cred eu.
Nu o sa dispara complet, dar in momentul de fata singurul lucru care mai leaga blogul de ‘ovisebdan’ e domeniul, care e posibil sa fie si el schimbat, intr-un viitor indepartat.

In primul rand, inainte de a iti face un blog, trebuie sa vrei sa ai un blog si trebuie sa vrei asta fiindca vrei sa scrii, fiindca ai idei care tu crezi ca ar merita sa fie notate undeva si eventual discutate cu altii, nu doar de dragul de a avea un blog pe care publici orice altceva numai continut original nu. Inainte de a iti face un blog trebuie sa constientizezi faptul ca daca ai planuri serioase si vrei sa te tii de el, va trebui sa aloci timp pentru blog, uneori destul de mult si poate chiar si bani. Trebuie, de asemenea, sa accepti faptul ca pentru toata munca pe care o depui si tot timpul petrecut cu blogul nu vei primi nimic in schimb, cel putin nu la inceput, decat satisfactia ca te eliberezi prin scris si eventual reactiile celorlalti la ceea ce scrii.

A detine un blog si a scrie in mod regulat pe el e ca si cum ai citi o carte. Cu ajutorul blogului, de-a lungul timpului, iti imbogatesti vocabularul, inveti sa te exprimi mai bine si chiar poti invata multe lucruri noi, cautand informatii pentru un articol pe care vrei sa il scrii, de exemplu.

Pe langa faptul ca te autoeduci, blogul poate fi folosit si ca o unealta sociala. In general, oamenii cu mentalitati relativ limitate vad blogger-ul ca pe o persoana care traieste in fata calculatorului, sau ceva in genul asta, cand acest lucru nu poate fi mai departe de adevar. Un blogger poate socializeaza in realitate cu mai multe persoane decat un om normal, asta fiindca blogger-ul e mai conectat la lume si are mai multe relatii. Mai mult, bloggerii isi organizeaza propriile evenimente la care se intalnesc si se cunosc si in realitate. Blogger-ul e o fiinta sociala, e in firea lui sa iasa in lume si sa cunoasca alti oameni. Eu, de exemplu, nu pot spune ca am fost la multe astfel de evenimente si nici nu ma duc de obicei, dar chiar si fara aceste evenimente, am cunoscut multa lume prin intermediul blogului, atat in lumea reala cat si in cea virtuala si voi mai cunoaste si de aici inainte. Am facut multe cunostinte cu care pastrez legatura pe internet si la fel de multe cu care m-am vazut in realitate si azi ne cunoastem mai bine. Blogger-ul, prin definitie, trebuie sa fie social, sa interactioneze cu lumea din jurul lui.

Un alt aspect important sunt reactiile la ceea ce scrii. Reactiile la articolele tale servesc ca o cale prin care poti interactiona cu cititorii tai, ascultandu-le opiniile, discutand cu ei si poate ajungand intr-un final sa te gandesti mai bine la ce ai scris si sa iti dai seama ca poate nu ai avut dreptate in tot ce ai spus.

Reactiile negative sunt la fel de importante ca si cele pozitive. In timp ce reactiile pozitive iti ofera o anumita satisfactie, stiind ca lumea e de acord cu ce ai scris si esti apreciat pentru asta, cele negative pot fi ca un semnal de alarma care sa te puna pe ganduri. Scopul tau nu e sa le faci cititorilor pe plac, dar asta nu inseamna ca nu pot exista privinte in care sa te poti insela si cititorii sa iti atraga atentia. Trebuie sa fii in stare sa accepti si sa recunosti atunci cand gresesti, dar in unele cazuri trebuie sa fii in stare sa iti aperi in continuare punctul de vedere si sa stii cand e cazul sa faci asta, in ciuda majoritatii care poate e impotriva ta; nu intotdeauna majoritatea are dreptate si nu intotdeauna majoritatea e alcatuita din persoane inteligente; suntem pe internet, la urma urmei.

Unii isi fac blog cu scopul de a face bani si posteaza absolut orice doar de dragul de a avea multe posturi. Aceia se numesc pseudo-bloggeri. Blogger-ul si blogul sunt precum stapanul si cainele sau. Blogger-ul adevarat va avea grija de blogul sau si va scrie din simpla nevoie de a scrie, din pasiune, nu se asteapta sa fie recompensat cu nimic. Singura satisfactie pe care o primeste blogger-ul este cea a unui comentariu la unul din articolele sale. Asta e recompensa lui; ii e de ajuns sa vada ca cineva a citit ce s-a chinuit el sa scrie si ca a interactionat intr-un fel sau altul cu creatia sa. Chiar si fara aceasta recompensa, blogger-ul adevarat va continua sa scrie indiferent de numarul de cititori sau de timpul irosit scriind, fiindca dupa cum am spus, totul porneste de la dorinta de a scrie, iar pentru blogger, timpul ala nu e deloc irosit, indiferent ca e citit de o persoana, de 100 sau de 1000.

Blogul iti ofera numeroase avantaje pe care nu toata lumea le are:

1. Iti imbogatesti vocabularul si inveti sa te exprimi mai bine si cu usurinta.

2. Cunosti si socializezi cu oameni atat pe internet, cat si in lumea reala.

3. Ai ocazia sa dezbati orice subiect cu o lume intreaga care asteapta sa te aprobe sau sa te manance de viu.

4. Inveti sa te descurci in situatii in care esti nevoit sa iti expui un punct de vedere care e in contrast cu ce se spune in jurul tau si iti dezvolti abilitatile de argumentare.

5. Inveti sa iti materializezi ideile si sa descrii ceea ce gandesti.

6. Poti face si bani din blog, desi nu e ceva ce ar trebui sa te preocupe. Cand vei avea posibilitatea sa faci bani din blog, ocazia se va ivi singura, nu trebuie sa te zbati pentru asta. Blogger-ul nu vede blogul ca pe o sursa de venit, iar venitul din blog e vazut doar ca pe un bonus.

7. Devii cunoscut. Cu cat esti mai cunoscut, cu atat mai multa influenta ai si pot fi situatii in care cuvantul tau sa insemne mai mult decat cel al unei alte persoane pentru simplul fapt ca esti cine esti; asta cu conditia sa fii cunoscut ca fiind o persoana competenta.

8. Blogul poate fi si ca un fel de jurnal personal. Odata cu trecerea anilor, ai ocazia sa recitesti articole scrise cu mult timp in urma si iti poti urmari cu usurinta maturizarea prin care ai trecut de-a lungul timpului si poti, sa speram, sa fii mandru ca ai ajuns unde ai ajuns.

Sunt sigur ca ar mai fi lucruri de adaugat, dar cred ca am reusit sa surprind esentialul.

Esti de acord cu mine, mai ai ceva de adaugat sau crezi ca m-am inselat undeva? Fa-te auzit in comentarii!